Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Ponta știe ce va face Klaus Iohannis: 'Nu mă vrea pe mine, avem o istorie mai specială'

ponta iohannis

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a afirmat, luni, că nu va face parte dintr-o viitoare structură a Guvernului Grindeanu, din cauză că are "o istorie mai specială" cu preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat la TVR 1 dacă va face parte dintr-o viitoare structură a Guvernului Grindeanu, Ponta a răspuns: "Nu. (...) Nu că nu vreau, nu pot. (...) Eu n-am o problemă legală, am o problemă politică, şi anume (...) eu nu mă duc să-l rog pe domnul Iohannis şi domnul Iohannis nu cred că mă vrea pe mine. (...) Noi doi avem o istorie mai specială, ca să zic aşa".

Citește și: Doliu în lumea fotbalului! A murit un fost jucător al Stelei

Totodată, chestionat dacă încă doi ani de acum înainte nu va mai deţine nicio funcţie executivă în România, Ponta a declarat: "Sper să n-am dreptate, dar domnul Iohannis ar putea să stea ceva mai mult de doi ani".

Victor Ponta a mai spus că, în eventualitatea în care nu va fi adoptată moţiunea de cenzură, va rămâne alături de premierul Sorin Grindeanu până formează Guvernul Grindeanu 2.

Citește și: Adevărul: cine a declanșat de fapt CRIZA politică! Rolurile lui Grindeanu, Ponta și BINOMUL .

"Am studiat încă o dată Statutul deputatului şi senatorului, ca să fiu sigur că incompatibilitatea în care mă aflu acum are ca prevedere legală 15 zile să anunţ Birourile permanente şi 30 de zile să mă decid şi am fost corect de la început, am spus '(...) vreau să rămân deputat, nu rămân secretar general al Guvernului'. (...) Rămân cu domnul Grindeanu până formează guvernul Grindeanu 2, după care mă întorc în Parlament", a spus Ponta.

De asemenea, Victor Ponta a precizat că a acceptat să ocupe funcţia de secretar general al Guvernului pentru că nu a trebuit să meargă la Cotroceni pentru depunerea jurământului.

Citește și: Un „aliat” de-al lui Grindeanu, pus la zid de PSD! Cum a fost SANCȚIONAT acesta

"Secretarul general este ministru, dar este singurul ministru care nu trebuie să meargă la Cotroceni, în faţa preşedintelui Iohannis, să depună jurământul. Şi eu i-am spus domnului Grindeanu: 'Nu vin în nicio funcţie care să presupună să mă duc la domnul preşedinte Iohannis'. Şi, sincer, bănuiesc că nici domnul Iohannis n-ar fi vrut să mă numească domnia sa în vreo funcţie", a susţinut el.

Potrivit lui Ponta, în general, secretarul general este foarte important.

Citește și: ANAF anunță amenzi uriașe! Cine sunt cei vizați

"Acum am constatat o chestiune care nu exista totuşi nici pe vremea mea ca prim-ministru, nici pe altă vreme, şi anume secretarul general, domnul Busuioc, era mai puternic decât primul-ministru, pentru că toate documentele, înainte să ajungă la primul-ministru, trebuiau să treacă pe la domnul Busuioc, care era pus acolo de domnul Dragnea. (...) Am fost uimit - cred că e şi ilegal - informările acelea strict secrete, de la SRI, SIE pentru primul-ministru, eu le-am găsit la domnul Busuioc în birou, ceea ce nu e în regulă. Adică erau nedesfăcute, nu că le citise Grindeanu şi i le-a dat lui Busuioc, deşi n-avea voie. Deci, practic, Guvernul era condus de către domnul Busuioc ca reprezentantul, unsul pe pământ al domnului Dragnea", a mai afirmat Ponta.

Citește și: Detaliu interesant! Din ce motiv UDMR-ul ar vrea să bată palma cu Dragnea .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.