Anunț ȘOCANT al unui lider de la Moscova: 'Crearea Republicii Moldova a fost o GREȘEALĂ a Rusiei'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 11-07-2017 07:48

"Crearea statului Republica Moldova a fost o greșeală a Moscovei, iar limba moldovenească nu se deosebeşte de cea română", a declarat liderul Partidul Liberal-Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, în plenul Dumei de Stat.

Citește și: Întâlnire ultra SECRETĂ: Ce informații COMPROMIȚĂTOARE a primit Donald Trump jr de la un avocat rus

"Trebuie să recunoaștem apariția Republicii Moldova drept o greșeală. Limba moldovenească nu se deosebește de limba română, iar ei, în sinea lor, cel mai probabil, se consideră români", a declarat deputatul rus, Vladimir Jirinovski.

Deputatul rus a propus reintroducerea termenului Basarabia în actele juridice, ca apoi teritoriul țării noastre să revină în componența Rusiei. Jirinovski a invocat faptul că Basarabia a fost parte a Imperiului Rus, după ce acest teritoriu a fost cedat în 1812 de către Imperiul Otoman în conformitate cu tratatele internaționale.

Citește și: Conflict diplomatic MAJOR: Un ministru turc a primit 'INTERZIS' în Austria

Acesta a mai comparat țara noastră cu peninsula Crimeea, pe care, afirmă el, Rusia nu a ocupat-o, ci a recuperat-o, anunță Publika.md.

În luna martie a anului curent, Renato Usatîi și Vladimir Jirinovski au semnat la Moscova un acord de colaborare între formațiunile pe care le conduc, Partidul Nostru și Partidul Liberal-Democrat din Rusia.