Alertă la baza Kogălniceanu: un avion, trimis să INTERCEPTEZE bombardiere RUSEŞTI

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 25-07-2017 20:09

A fost alertă la baza militară Kogălniceanu! Un avion Typhoon al forțelor aeriene britanice, aflat la baza militară, a fost trimis să intercepteze avioane rusești care operau în apropierea spațiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre.

Este vorba despre bombardiere strategice rusești Tu-22 Backfire, potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene Regale britanice, citat de Digi24.

Avioanele rusești zburau deasupra zonei vestice a Mării Negre. Tupolevurile rusești au fost detectate în timp ce au zburat înspre sud, dar nu au ajuns în raza vizuală a avionului britanic.

Citeşte şi: Noi dezvăluiri BOMBĂ despre procurorul 'Portocală'. Ce acuzaţii i se aduc lui Negulescu

Sistemul de supraveghere aeriană al NATO detectase prezența unor avioane non-NATO care zburau deasupra Mării Negre. Centru de operațiuni aeriene al NATO din Torrejon, Spania, a ordonat avionului britanic să intercepteze avioanele rusești care zburau în apropierea spațiului aerian al NATO, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi: E OFICIAL! Cele trei românce SECHESTRATE în Fâşia Gaza, REPATRIATE .