UE și NATO se 'ÎMPACĂ' pentru a lupta împotriva Coreii de Nord! Statele Unite sperie întreaga lume: 'Toate naţiunile aliate pot fi în raza de acţiune'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 05-12-2017 16:04
Actualizat: 05-12-2017 17:12

Secretarul de stat american Rex Tillerson se va întâlni marţi la Bruxelles cu omologii săi din UE şi NATO pentru a afişa o hotărâre comună în dosarul privind Coreea de Nord, dar şi pentru a încerca să aplaneze divergenţe majore între administraţia preşedintelui Donald Trump şi europeni, comentează AFP.

La mijlocul zilei, şeful diplomaţiei americane are programat un prânz cu omologii săi din cele 28 de state membre ale UE, la invitaţia înaltului reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, după care va întâlni cu omologii săi din cadrul NATO pentru două zile de consultări consacrate în principal provocărilor majore de securitate ale momentului: Coreea de Nord şi Rusia.

Citește și: ATENȚIE, IMAGINI EXPLICITE Fostul președinte al unei țări a fost EXECUTAT de rebeli: Nepotul său și alte rude au fost, și ele, UCISE

"Tirul de săptămâna trecută cu rachetă balistică intercontinentală a arătat că toate naţiunile aliate pot fi în raza de acţiune" a Phenianului, a insistat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform Agerpres.

"Partenerii noştri din regiune sunt în pericol (...), deci întreaga lume trebuie să exercite o presiune maximă asupra Coreei de Nord pentru a se ajunge la o soluţie negociată paşnic", a spus Stoltenberg, amintind că cele 29 de ţări NATO au fost "clare şi constante în condamnarea lor" a testului nuclear de la începutul lunii septembrie şi a tirurilor cu rachete efectuate de Phenian.

Deşi europenii s-au simţit întotdeauna în siguranţă, ei au afişat o fermitate fără breşă, înăsprind şi mai mult sancţiunile economice împotriva Phenianului, solicitând în acelaşi timp o soluţionare paşnică a acestei crize.

Dar dincolo de această unitate sacră faţă de Coreea de Nord, numeroase teme divizează partenerii de o parte şi de alta a Atlanticului, începând cu lupta împotriva încălzirii globale, după retragerea SUA din acordul de la Paris asupra climei, decisă de Donald Trump. UE este de asemenea îngrijorată de faptul că preşedintele american contestă acorduri multilaterale, ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) sau chiar ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Atacurile virulente ale preşedintelui american la adresa acordului nuclear cu Iranul, pe care a refuzat să-l "certifice" în octombrie, au scos la iveală un alt antagonism profund cu europenii, care s-au unit pentru a-l apăra.

"A păstra acordul nuclear cu Iranul şi a-l aplica în toate aspectele sale reprezintă o prioritate esenţială în domeniul securităţii pentru Europa", a spus Mogherini cu câteva zile în urmă.

Chiar şi NATO, o organizaţie de cooperare militară transatlantică dominată în mod tradiţional de Statele Unite, a fost criticată de Donald Trump, care nu-şi ascunde exasperarea în faţa unei "împărţiri a sarcinilor" inegale şi cere fără menajamente aliaţilor europeni şi canadian să-şi crească bugetele militare.

Turneul lui Rex Tillerson în Europa începe la scurt timp după ce presa a scris că se aşteaptă o înlocuire a acestuia de la şefia Departamentului de Stat, fapt ce ilustrează tensiunile recurente ale fostului CEO al ExxonMobil cu Donald Trump. Casa Albă l-ar putea înlocui în curând cu directorul CIA, Mike Pompeo, chiar presându-l să demisioneze, au relatat media americane săptămâna trecută.

Preşedintele Donald Trump a avut nevoie de mai bine de 24 de ore pentru a-şi reafirma sprijinul, dar a insistat pe "divergenţele" de opinii. "Eu sunt cel care are ultimul cuvânt", a concluzionat miliardarul republican pe Twitter.

Citește și: Turcia avertizează SUA cu o MARE CATASTROFĂ și cu începerea RĂZBOIULUI, dacă Donald Trump mută ambasada

Reacţionând la ceea ce el a numit "speculaţii şi zvonuri", Stoltenberg a îndemnat luni la "concentrare".

"Am văzut din nou şi din nou că NATO şi miniştrii NATO sunt capabili să se concentreze asupra sarcinilor de bază şi să facă munca ce trebuie făcută în ciuda speculaţiilor şi zvonurilor", a declarat Stoltenberg presei la Bruxelles. "Şi sunt absolut sigur că acest lucru se va întâmpla şi acum. Avem nevoie de instituţii puternice precum NATO, mai ales când vedem atât de multă incertitudine, imprevizibilitate, ameninţări în lume", a adăugat el.

Stoltenberg a salutat de asemenea "rolul-cheie" al lui Rex Tillerson "pentru trimiterea unui mesaj de descurajare, unitate şi determinare a întregii Alianţe" în faţa Coreei de Nord, "dar şi un mesaj în sensul că trebuie să continuăm să lucrăm pentru o soluţie paşnică".