Un fost ministru desființează Guvernul Tudose: Ce lovitură pe termen lung primește cultura României, începând de astăzi

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 16-01-2018 01:47

Senatorul USR Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, susţine că modificările aduse Codului fiscal îi afectează în mod negativ pe artiştii cei mai vulnerabili şi pe cei aflaţi la început de carieră. 

"Cultura României de astăzi primeşte o lovitură pe termen lung din partea guvernului PSD - ALDE sub forma 'revoluţiei fiscale'. Noul Cod fiscal loveşte în artiştii cei mai vulnerabili şi cei aflaţi la început de carieră, un dezastru adus de formularul 600 al ANAF. Dacă au câştigat 2.000 lei brut pe lună din activităţi independente vor trebui să plătească prima tranşă trimestrială de 2.000 lei cash la ANAF, contribuţii sociale în mod anticipat, adică să se împrumute din banii pe care nu îi au încă", a scris senatorul luni pe pagina sa de Facebook. 

El a adăugat că, în ultimii ani, actul artistic a fost de multe ori un act de protest şi că s-a creat o fuziune între cultură şi cultura străzii, o "conjuncţie" între mişcările civice şi creatori.

Victor Socaciu, prima reacție după audierile de la DIICOT: 'Îi rămân recunoscător lui Lucan pentru ce a făcut pentru mine'


"În ultimii ani, artişti şi oameni de cultură au jucat un rol din ce în ce mai important în România, încercând să grăbească maturizarea societăţii, cerând de fiecare dată şi atenţionând asupra necesităţii înnoirii ei. Actul artistic a fost adesea un act de protest. Protestul a devenit, până la urmă, o formă de cultură politică, bazată pe creativitate, conştiinţă şi luciditate. Oameni de cultură, cu cele mai diverse idei şi credinţe, şi-au dat întâlnire în oraşe pentru a manifesta nevoia de schimbare. Ei s-au întâlnit spiritual în spaţii definite de teme noi, de idei noi, de nevoi noi. Spaţii care au creat comunităţi, discurs, cultură, artă. S-a ivit astfel o cultură a străzii, o cultură care contribuie mult la cultura pur şi simplu. Scriitori, muzicieni, actori, artişti vizuali, dansatori, spunând adevărul şi manifestându-l în stradă, au creat cultură. S-a creat astfel o fuziune între cultură şi cultura străzii. S-au creat aşteptări printre oamenii de artă şi, pe de altă parte, o conjuncţie între mişcările civice şi creatori, cum nu a mai fost în trecutul apropiat", a precizat Alexandrescu.

Greu din PNL, apel către social-democraţi înaintea şedinţei CEX: Liberalul cere EXPLICAŢII din partea premierului Tudose


În opinia sa, Guvernul i-a "identificat" pe artiştii independenţi ca fiind cei care articulează o cultură a protestului, iar noul Cod fiscal loveşte în categoria cea mai vulnerabilă a creatorilor români, care trăiesc deseori la limita subzistenţei. 

"Guvernul i-a identificat pe artiştii independenţi ca fiind cei care articulează o cultură a protestului. În absenţa unui statut al artistului care să recunoască şi să garanteze efortul de creaţie culturală pe care artiştii independenţi îl fac, coaliţia PSD - ALDE loveşte în categoria cea mai vulnerabilă a creatorilor români care trăiesc deseori la limita subzistenţei. Lovitura guvernului Tudose este o gafă cu bătaie foarte lungă din partea PSD, o lovitură asupra culturii vii din România", a conchis reprezentantul USR.