Cum s-au lăudat președintele și vicepreședintele CSM în fața Comisiei Europene: 'Consiliul și-a îndeplinit rolul de garant al independenței justiției'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 26-01-2021 19:38
Actualizat: 26-01-2021 20:55

Reprezentanții CSM au avut o întâlnire cu experții Comisiei Europene aflați în misiune de evaluare în cadrul MCV.

Președintele CSM, judecătorul Mihai-Bogdan Mateescu, și vicepreședintele Consiliului, procurorul Florin Deac, au participat la întâlnirea în format videoconferință cu experții Comisiei Europene aflați în misiune de evaluare a progreselor înregistrate în domeniile reformei justiției și luptei împotriva corupției în perioada 1 iunie-31 decembrie 2020, în cadrul MCV.

„Întâlnirea a debutat cu prezentarea priorităților conducerii CSM pentru anul 2021 și a acțiunilor privind consolidarea sistemului judiciar.

S-a arătat că în perioada de referință a acestei misiuni de evaluare, Consiliul a continuat să își îndeplinească rolul constinuțional de garant al independenței justiției și de administrator al sistemului judiciar din România. De asemenea, a susținut măsuri esențiale cu caracter ireversibil pentru consolidarea, eficientizarea și creșterea transparenței sistemului judiciar, dar și pentru creșterea încrederii justițiabililor, a societății civile, în general, în justiție”, se arată într-un comunicat de presă.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele .