13 acţiuni ale poliţiştilor şi 77 de percheziţii în dosare privind fapte grave

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-01-2022 14:52

Poliţia Română desfăşoară, joi, 13 acţiuni de amploare în toată ţara, fiind efectuate 77 de percheziţii domiciliare în dosare penale referitoare la săvârşirea de fapte grave, precum trafic de droguri de risc şi droguri de mare risc, furt calificat din societăţi comerciale, obţinerea, în mod ilegal, de indemnizaţii pentru creşterea copilului.

"Într-unul dintre dosarele penale, activităţile desfăşurate sub coordonarea procurorilor de caz vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în falsificarea unor documente de angajare. În baza acestor documente, 66 de persoane ar fi primit indemnizaţii pentru creşterea copilului cuprinse între 2.000 şi 8.000 de lei/lună şi ar fi prejudiciat bugetul Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti cu peste 5.550.000 de lei", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis AGERPRES.

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

Peste 27.000 de efective MAI au desfăşurat, miercuri, acţiuni pentru combaterea faptelor nelegale şi pentru descurajarea activităţilor care pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor, asigurând, în acelaşi timp, intervenţia în sprijinul oamenilor în cazul unor situaţii de risc.

"Angajaţii din structurile operative ale MAI au intervenit la 4.000 de evenimente, aproximativ 2.400 fiind pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi celelalte 1.600 pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă. De asemenea, au fost executate şapte misiuni aero-medicale", arată sursa citată.

Pe parcursul intervenţiilor, au fost salvate 11 persoane şi a fost acordată asistenţă medicală pentru peste 1.250 de persoane.

Echipajele de Poliţie şi Jandarmerie au prins în flagrant 120 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 128 de fapte penale.

Totodată, poliţiştii au depistat 20 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Citește și: AUTODETONAREA primarului din Bratovoești îl BAGĂ în CORZI pe Claudiu Manda

"În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti au fost aplicate peste 8.600 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor depăşeşte 2,5 milioane de lei, iar a bunurilor confiscate 278.000 de lei. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut 582 de permise de conducere şi 232 de certificate de înmatriculare", precizează MAI.

Jandarmii au aplicat 448 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 108.000 lei.