Reacția Rusiei după ce rachetele au căzut în Polonia: 'Sunt o provocare deliberată!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-11-2022 22:08
Actualizat: 15-11-2022 22:13

Ministerul rus al Apărării se apără și contrazice declarațiile oficialilor polonezi.

„Declarațiile presei poloneze și ale oficialilor cu privire la căderea rachetelor "rusești" în zona Przewodów sunt o provocare deliberată”, a precizat ministerul rus al Apărării.

„Totul este pentru a escalada situația. Nu s-au făcut trageri în zona respectivă. Epava publicată nu are nici o legătură cu armele rusești”, transmite ministerul rus al Apărării.

Context

Postul polonez de radio Zet a relatat, marți seara, că două rachete rătăcite au căzut în orașul polonez Przewodów, de pe partea poloneză a graniței cu Ucraina. Acestea au lovit uscătoarele de cereale. Doi cetățeni polonezi au murit în timpul atacului.