Casa Albă reacționează în timpul atentatului din Moscova: 'Imagini greu de privit' / VIDEO

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 22-03-2024 20:55
Actualizat: 22-03-2024 21:29

Casa Albă a transmis vineri seară că este alături de victimele atacului ''oribil'' de la Moscova, aflat în desfășurare și soldat cu zeci de morți și răniți, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, care s-a referit la ''imagini oribile şi greu de privit''.

John Kirby a precizat că se lucrează la Casa Albă pentru a strânge mai multe informații despre atac. „Gândurile noastre, evident, sunt la victimele acestui atac teribil, cumplit”, a spus el într-o conferință de presă. Departamentul de Stat al SUA le-a transmis americanilor aflați la Moscova să evite adunările publice „pentru propria lor siguranță”.

Ministerul rus de Externe a calificat împuşcăturile cu mitraliere de la sala de concerte Crocus City Hall din nord-vestul Moscovei drept un atac terorist şi a îndemnat întreaga comunitate mondială să îl condamne, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Carnaj

Videoclipuri postate pe Telegram de persoane care au asistat la concert arată ceea ce par a fi mai multe cadavre în interiorul centrului comercial Crocus City Hall, din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei.

În acel moment acolo avea loc un concert al trupei ruseşti de rock "Picnik", ai căror membri au fost evacuaţi.

Patruzeci de oameni au fost ucişi şi peste 100 au fost răniţi în atacul armat comis de cinci bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniformă de camuflaj, a relatat portalul rus Baza, citat de Reuters.

Victimele ar fi atât angajaţi, cât şi vizitatori ai sălii de concerte din Krasnogorsk, oraş situat la nord-vest de Moscova.

IMAGINI cu atacatorii și cu incendiul după explozie:

 

 

jaja