MAE face lumina in scandalul romanilor banuiti de terorism in Bulgaria

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 09-08-2015 22:18
Actualizat: 09-08-2015 23:35

Potrivit unui comunicat oficial dat publicității astăzi de Ministerul de Interne bulgar, precum și datelor obținute de la autoritățile bulgare competente prin intermediul Ambasadei României la Sofia, informațiile vehiculate de către presa din Bulgaria cu privire la doi suspecți de activități teroriste nu corespund realității.

Citeste si: Un islamist român, suspect de legături cu Statul Islamic, e căutat în Bulgaria

Conform aceleiași surse, informațiile respective reprezintă consecința unei interpretări denaturate a unor ample măsuri de securitate dispuse de forțele de ordine din țara vecină, atât în contextul unui eveniment public de anvergură din orașul Burgas, cât și în cadrul strategiei interne de combatere a migrației ilegale și a activității infracționale vizând falsificarea documentelor de identitate.

Referitor la cărțile de identitate ale căror fotocopii au fost publicate în mass-media locală, aceeași sursă precizează că documentele în cauză nu sunt autentice.