Alina Bica, gest neașteptat: Ce decizie surprinzătoare a luat fosta șefă a DIICOT

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 18-08-2015 20:10
Actualizat: 18-08-2015 20:14

Ieşită din magistratură pe uşa din dos, fostul şef al DIICOT, Alina Bica, judecată la ICCJ în două dosare de corupţie, face un gest neașteptat. Ea a cerut Baroului Dolj înscrierea în tabloul de avocaţi definitivi cu drept de exercitare a profesiei şi înregistrarea cabinetului individual.

Citește și: DNA pregătește asaltul final: Ce au reușit procurorii fără să spună

Consiliului Baroului Dolj va analiza în şedinţa din 20 august cererile Alinei Bica de înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei al Baroului Dolj şi avizarea şi înregistrarea cabinetului individual cu denumirea ”Bica Alina- Cabinet de avocat”, informează Mediafax.

Citește și: Victor Ponta anunță APOCALIPSA: O să vină și o să taie salariile

Decizia lui Bica e cu adevărat surprinzătoare pentru că a cerut să fie reprimită în barou la Dolj, și nu la București. De ce tocmai la Dolj și nu la București? Fosta şefă DIICOT a fost primită în Baroul Dolj prin decizia 137 din 10 februarie 2011 a Consiliului Baroului Dolj, având calitatea de avocat, dar fără a exercita profesia de avocat.

Citește și: Mascații au luat cu asalt Spitalul Județean Mureș

Alina Bica a fost magistrat din 1996, fiind suspendată, în 16 decembrie 2014, din funcţia de procuror al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsura fiind luată de Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a trimiterii sale în judecată.

Citește și: Sorin Ovidiu Vântu vine cu DEZVĂLUIRI din presă: Sunt toți fostele slugi ale lui Băsescu

Bica a fost procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din mai 2013 până în noiembrie 2014, când a demisionat din funcţie. Fostul şef al DIICOT Alina Bica a declarat, pe 19 iunie, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde judecătorii făceau audieri în dosarul "Bica 1" că din 22 iunie va începe să lucreze în domeniul juridic, fără a preciza unde.

Citește și: Fosta amantă a lui Gheorghe Nichita e dată dispărută

Întrebată în ce arie va profesa, ea a precizat că în domeniul juridic fără a oferi alte lămuriri. Întrebată dacă va reveni la Parchet sau la vreo instituţie de stat, aceasta a arătat că în niciun caz, lăsând de înţeles că activităţile sale profesionale viitoare se vor derula în mediul privat.

Citește și: Sebastian Ghiță vorbește despre corupție și justiție: Ce reproșuri face

În dosarul "Bica 1", fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. Alina Bica mai are un dosar pe rolul instanţei supreme, cunoscut sub numele de "Bica 2". Această cauză a fost disjunsă din prima.

Citește și: Un nou ministru e acuzat de plagiat: Florian Coldea laudă lucrarea de doctorat