Un nou premier desemnat în Moldova: Pe cine a preferat Nicolae Timofti

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-01-2016 21:46
Actualizat: 14-01-2016 22:52

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat pe secretarul general al Aparatului preşedintelui, Ion Păduraru, la funcția de premier, fost ministru al justiției. „Am reieșit din faptul că alianța majoritară nu a întrunit numărul necesar de voturi. Din numărul de 56 s-au retras șapte. Am cerut reconfirmarea semnăturilor, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Așa că am decis. Domnul Ion Păduraru îndeplinește toate condițiile de integritate. O să aibă de muncit foarte mult. Am convenit să formeze Guvernul din oameni pricepuți, competenți, din domeniile pe care le vor administra. Sper că parlamentarii o să-i acorde votul de încredere”, a precizat Timofti.

Vezi și: DEZVĂLUIRI din Moldova: Politicienii români care au beneficiat de femei de la Vlad Plahotniuc

„Mulțumesc dlui Președinte pentru desemnarea mea, sunt onorat. Înțeleg cât de complicat va fi să ajung la o înțelegere cu fracțiunile, însă contez pe sprijinul lor. Înțeleg că o parte nu vom participa la negocieri. De ne maine vom începe discuțiile”, menționează Păduraru.

Totodată, acesta afirmă că prioritatea Guvernului va fi stabilizarea situației din țară și implementarea Acordului de Asociere.

„Voi încerca să solicit votul de încredere în cel mai scurt timp. Prioritatea principală este stabilizarea situației din țară. Trebuie să reluăm dialogul cu instituțiile financiare, cu partenerii de dezvoltare. Să punem în capul mesei implementarea Acordului de Asociare”, a mai declarat Păduraru.

Anunțul vine după o zi tensionată, marcată de proteste de stradă și în care Partidul Democrat a respins solicitarea șefului statului adresată majorității parlamentare declarate de a-și reconfirma semnăturile în susținerea repetată a lui Vlad Plahotniuc la funcția de prim-ministru.

Vezi și: Situaţie fără precedent peste Prut: Preşedintele Timofti anunţă că e gata să moară

Președintele Nicolae Timofti ceruse majorității parlamentare constituite recent dintr-un număr de 56 de deputați să reconfirme, până joi la ora 21.00, ora Chișinăului, semnăturile pentru susținerea lui Vlad Plahotniuc în funcția de prim-ministru. Preşedinţia a explicat într-un comunicat că formarea unei majoritati parlamentare noi trebuie sa fie asumată oficial, astfel încit, cităm „alegătorul să poată identifica actorii politici cărora le revine responsabilitatea politică pentru actul de guvernare”.

Citește și: Adrian Năstase se pregătește să dea lovitura: Care e legătura cu Traian Băsescu / SURSE