Gabriel Oprea l-a 'îngropat' pe procurorul general: I se cere demisia lui Tiberiu Niţu

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 25-01-2016 17:59
Actualizat: 25-01-2016 18:49

Scandalul imens în jurul cazului generalului Gabriel Oprea pare fără finalitate. Şeful UNPR e acum la mâna senatorilor, dar nici Procurorul General, Tiberiu Niţu nu stă mult mai confortabil.

Alte detalii aici: Dosarul Oprea blocat în Parchetul General! Cine a semnat?/ UPDATE: Solicitarea în drum spre Senat

Şeful M10, Monica Macovei lansează un atac furibund la adresa lui Tiberiu Niţu şi îi cere demisia acestuia. "Demisia procurorului general Tiberiu Nițu este absolut necesară.  “Abținerea” de la a face declarații și de la soluționarea cererii DNA privind efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru Gabriel Oprea nu este suficientă și nu este o soluție.

Vezi și: De ce va vota Parlamentul pentru cercetarea lui Gabi Oprea

Tiberiu Nițu trebuie să demisioneze pentru că nu mai poate conduce și reprezenta procurorii din România, cât timp numele lui este prezent într-un dosar DNA ca fiind beneficiarul unui „folos necuvenit”, adică a încălcat legea. Dacă domnul Nițu nu înțelege gravitatea situației și nu își dă demisia, atunci îi solicit ministrului Justiției să declanșeze procedura de revocare din funcție, potrivit legii, iar președintele Iohannis să o finalizeze cu decizie de revocare", spune Macovei, conform unui comunicat de presă.

Vezi şi: Monica Macovei, atac furibund la adresa lui Iohannis şi a lui Cioloş: Au făcut blat cu PSD