ANAF demarează o OPERAȚIUNE de amploare: 90% dintre aceste firme nu au fost controlate

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-08-2019

Actualizat: 01-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: ANAF

În luna august ANAF va demara o acțiune de amploare pentru combaterea evaziunii, demers în care vor fi antrenați un număr semnificativ de inspectori, au declarat surse oficiale.

Citește și: Minunile din declarația de avere a judecătorului CCR, Livia Stanciu

Controale vor viza un număr important de contribuabili, în condițiile în care instituția a constat că în zona București – Ilfov nu au fost controlate 90% dintre firme; în respectiva zonă numărul inspectorilor va fi suplimentat cu 200, informează Mediafax.

Acțiunea are un caracter de prevenție, pentru că dacă vor fi descoperite nereguli, contribuabilul va primi un termen în care să se poată corecta și să facă o declarație rectificativă, existând și posibilitatea reeșalonării sumelor de plată.

ANAF și-a propus să finalizeze în 2020 proiectele care privesc introducerea facturii electronice și modernizarea sistemului informatic.

O noutate va fi și fiscalizarea vânzărilor prin intermediul automatelor de distribuție, măsură destinată celor peste 150.000 de mașini și care se aplică deja în alte state.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri