Cum își doresc românii să fie plătiți la locul de muncă

Article thumbnail

Sursă foto: COMBO

Remunerarea bazată pe performanţă sau rezultate este importantă pentru 43% dintre angajaţii români, iar cea bazată pe aptitudini şi competenţe pentru 42%, ponderi cu 14 puncte procentuale peste nivelurile europene, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, realizat în 16 ţări.

Conform datelor cercetării realizate de SD Worx, sprijinul pentru planificarea pensiei şi pensionării este important pentru 35% dintre angajaţii români, uşor peste nivelul european de 33%.

Ponderea angajaţilor care indică recompensarea contribuţiei individuale este mai ridicată în România decât la nivel european. Astfel, remunerarea bazată pe performanţă sau rezultate depăşeşte nivelul european cu 14 puncte procentuale, 43% faţă de 29%, arată cercetarea.

În acelaşi timp, remunerarea bazată pe aptitudini sau competenţe este indicată de 42% dintre angajaţii români, comparativ cu 28% la nivel european.

Din perspectiva angajatorilor, 26% dintre companiile din România oferă planuri de pensii angajaţilor, comparativ cu 31% la nivel european. Totodată, 20% dintre angajatorii români oferă sprijin pentru planificarea pensionării, faţă de 24% în Europa. La nivel european, cele mai ridicate ponderi ale companiilor care oferă planuri de pensii se înregistrează în Marea Britanie (59%), Irlanda (44%) şi Norvegia (41%).

Datele studiului evidenţiază faptul că angajaţii români acordă o importanţă mai mare transparenţei decât totalul respondenţilor europeni. Astfel, informaţiile clare despre nivelurile salariale şi echitatea plăţii sunt apreciate de 28% dintre respondenţii din România, faţă de 24% la nivel european.

Totodată, aproape o treime (30%) vor o imagine clară asupra compensaţiilor şi beneficiilor totale, comparativ cu 22% dintre respondenţii europeni.

Pentru angajatori, transparenţa salarială devine atât o prioritate de încredere, cât şi una de conformitate. La nivel european, 19% dintre organizaţii o includ în primele cinci priorităţi de salarizare şi remunerare. Măsurile vizate includ analize salariale, structuri şi grile mai clare şi o prezentare mai uşor de înţeles a pachetului total de remunerare.

"Datele arată că angajaţii români vor o legătură mai clară între contribuţia lor şi ceea ce primesc în schimb. Performanţa şi competenţele conduc preferinţele locale, însă transparenţa, libertatea de alegere şi siguranţa financiară au, la rândul lor, o greutate importantă. Pentru angajatori, provocarea este să transforme aceste aşteptări într-un pachet coerent, uşor de înţeles şi suficient de flexibil pentru nevoi diferite. Un beneficiu devine cu adevărat valoros atunci când este relevant pentru angajat şi este explicat clar", se arată în studiul citat.

Posibilitatea de a alege componenţa pachetului de compensaţii este importantă pentru 29% dintre angajaţii români, faţă de 22% la nivel european. Interesul este mai ridicat şi pentru opţiunile de plată flexibile sau digitale, 19% comparativ cu 11%, precum şi pentru flexibilitate în privinţa momentului plăţii salariului, 16% faţă de 11%, notează autorii studiului.

În acelaşi timp, platformele de recunoaştere sau recompensare sunt apreciate de 22% dintre respondenţii români şi de 19% dintre cei europeni.

Aceste rezultate arată că flexibilitatea nu se limitează la programul de lucru. Pentru angajaţi, ea înseamnă şi libertatea de a alege beneficiile şi modul în care accesează compensaţiile. La nivel european, 21% dintre angajatori investesc deja în modele flexibile de remunerare pentru a răspunde mai bine unor nevoi diferite.

Angajaţii români manifestă un interes peste nivelul european pentru beneficii care oferă sprijin financiar concret. Reducerile sau ajutorul pentru costul vieţii sunt apreciate de 25% dintre ei, faţă de 20% în Europa. Sprijinul financiar pe termen scurt este indicat de 23%, comparativ cu 14%, iar accesul la salariul deja câştigat înainte de ziua de plată de 20%, faţă de 13% la nivel european.

Educaţia sau consilierea financiară este relevantă pentru 17% dintre respondenţii români, comparativ cu 12% dintre europeni. Doar 4% dintre angajaţii din România nu au selectat niciuna dintre opţiunile de recompensare analizate, faţă de 11% la nivel european.

În paralel, 52% dintre organizaţiile europene caută modalităţi de a face pachetul de remunerare mai atractiv şi mai valoros fără a creşte costurile totale cu forţa de muncă.

Studiul HR & Payroll Pulse al SD Worx a inclus 16.500 de angajaţi şi 5.936 de factori de decizie din HR din 16 ţări europene. Pentru comparaţia privind opţiunile de salarizare, recompense şi bunăstare financiară au răspuns 989 de angajaţi din România. Întrebarea a permis răspunsuri multiple. Totalul european reprezintă totalul respondenţilor europeni, nu media aritmetică simplă a procentelor pe ţări.

SD Worx este specializată în soluţii de HR, salarizare şi administrarea timpului de lucru. Compania sprijină peste 100.000 de organizaţii, procesează lunar salariile a peste 6 milioane de angajaţi şi a obţinut venituri de 1,3 miliarde euro în 2025.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură18°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri