Premium
Evoluțiile din economia României provoacă îngrijorări în rândul analiștilor economici, care anticipează deja că există riscul unei recesiuni tehnice în 2019 sau în 2020.
Ziarul Financiar:
Evoluţia României depinde în mod semnificativ şi de ceea ce se întâmplă în SUA şi, mai cu seamă, în Europa.
Încetinirea ciclică a economiei globale, şi în special a SUA, îi determină pe economişti să anticipeze o recesiune în România, fapt ce va pune guvernul într-o situaţie delicată, având în vedere că a întins deficitele la maximum, pe vârf de creştere economică, prin urmare nu va avea bani în plus să-i cheltuiască, dacă economia se restrânge.
„Cred că riscul unei recesiuni tehnice (două trimestre consecutive de cădere economică) în România, în a doua parte a anului viitor sau în 2020, este foarte mare. Nu cred că va fi o reducere a PIB de peste 7%, cum a fost în 2009, dar, dacă Europa va creşte cu 1%, probabil că evităm o recesiune; dacă Europa creşte cu mai puţin de 1%, sunt şanse mari să fie o recesiune“, crede Dan Bucşa, economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.
PIB-ul zonei euro a crescut în T3 faţă de T2 cu 0,2%, dar Germania a scăzut cu 0,2%. În zona UE 28 avansul a fost de 0,3%. În T3 2018, faţă de T3 2017 creşterea a fost 1,7% în zona euro şi de 1,8% în UE 28.
„Nu este exclusă o recesiune tehnică, dar ea este greu de prevăzut. Însă, la nivel global, probabilitatea unei recesiuni ciclice este foarte mare. Dacă SUA, care încetinesc, intră în recesiune ciclică, efectul va fi global. Nu putem prevedea când va veni, cert este că este inevitabilă. Cât despre economia României, ceea ce putem spune este că ea a atins vârful ciclului economic şi va urma decelerarea. Cât va dura această coborâre este, iarăşi, greu de anticipat, pentru că depinde de multe lucruri. Economia noastră este foarte legată de cea europeană, mai ales de cea germană. Când industria germană s-a contractat cu 1%, industria românească s-a restrâns cu 3% aproape instantaneu – nu la o distanţă de şase luni, cum s-a întâmplat la ultima criză“, comentează Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Răzbunarea lui Putin, care consideră Biserica ortodoxă rusă drept o unitate militară la dispoziţia sa, un instrument de dominaţie şi hegemonie cel puţin în spaţiul post-sovietic, nu are margini. Ultima găselniţă este subminarea Patriarhiei Ecumenice.
Astfel, evident în numele creştinismului, ortodoxismului, păcii şi înţelegerii, a iertării şi servirii preacredincioşilor creştini din lume, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, Rusia a decis nu întoarcerea celuilalt obraz, ci acţiuni agresive de război cu crucea-n mână, respectiv subminarea celui mai vechi şi mai legitim Patriarhat canonic ortodox prin trimiterea de preoţi ruşi în Turcia şi crearea unei biserici şi unui Patriarhat alternativ, care eventual să-l înlocuiască pe cel de la Constantinopole.
Când Moscova a vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre un Patriarhat Ortodox al Turciei, totul a părut o glumă proastă. Ţară majoritar musulmană, Turcia are doar vreo 2000 de creştini ortodocşi înregistraţi, reuniţi în Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui. Ei bine, Rusia a decis, în înţelepciunea deciziilor sale, fireşte, profund canonice şi creştine, nicidecum în spirit vindicativ şi al discordiei stârnite de Necuratul, oricare o fi ăla, în conducerea statului rus, că există mulţi credincioşi de origine rusă şi mulţi turişti ruşi în Turcia care au nevoie de servicii religioase.
Şeful biroului pentru Afaceri Externe al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion, a declarat că rezerva pe care o avusese până de curând Biserica Ortodoxă Rusă faţă de servirea acestor creştini, din respect pentru Patriarhia Ecumenică, a încetat odată cu acţiunea de anunţare a deschiderii pentru o Patriahie reunificată a Ucrainei şi reprimirea în Biserica Ortodoxă a celor doi capi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale, respectiv a Mitropoliei independente ruptă de Moscova, şi că nu mai există altă cale decât cea de a trimite preoţi ruşi în Turcia pentru a înfiinţa parohii care să creeze o nouă Patriarhie rusă.(Mai multe detalii AICI)
RFI:
Filmul “Moromeţii 2” a devenit cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani. Peste 70 de mii de spectatori au urmărit pelicula regizată de Stere Gulea, după primul week-end în cinematografe. Acesta este cel mai bun debut pe marile ecrane înregistrat vreodată de o producţie românească.
Filmul alb-negru “Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete, a fost devansat doar de superproducţia “Animale fantastice” şi s-a plasat înaintea peliculei “Bohemian Rhapsody”, despre viaţa solistului trupei Queen, Freddie Mercury.
Producătorul filmului, Tudor Giurgiu, recunoaşte la RFI că succesul peliculei l-a luat prin surprindere.
Tudor Giurgiu: Mărturisesc că succesul ăsta ne-a cam luat prin surprindere pe regizor, pe mine, pe toţi colegii, pentru că nu ne aşteptam să existe aşa o avalanşă de spectatori la film. Vorbim de un film alb-negru, un film de epocă, cu ţărani, vorba domnului Gulea, dar cred că e un semn bun, în sensul în care avem public, avem oameni interesaţi să vadă filme româneşti, inspirate din poveşti care sunt foarte aproape de oameni. Vorbim de un scriitor genial, de o carte care nu ştiu cât e neapărat de citită, mă refer la volumul 2 al lui Preda, dar în orice caz, există o mare faimă în jurul Moromeţilor, probabil potenţată şi de primul film regizat de domnul Gulea. Deci puţin câte puţin, toate aceste lucruri au dus spre acest interes extraordinar al publicului.
Reporter: Ce fel de reacţii aţi cules de la spectatori?
T.G.: Pe mine m-a emoţionat şi m-a interesat în special reacţia oamenilor de vârste diferite, după film, atunci când începeau să povestească despre ce trezea în ei filmul şi aici mă refer la amintirile fiecăruia legat de bunici, de părinţi, de satul în care au copilărit, fie de poveştile pe care le-au auzit din gura celor apropiaţi şi care poate nu mai sunt. Au fost şi pensionari la film, care ne-au povestit că au trăit, copii fiind, acele momente. Tipul ăsta de recuperare, dacă vreţi, a unei realităţi şi a unui context, care lor le e foarte apropiat mi s-a părut deopotrivă emoţionant şi cumva mi-a dat sentimentul că e o posibilă cale de apropiere a noastră, a celor care facem film, de spectatorul de film românesc, care iată, există, nu e o ficţiune. Noi tot timpul de obicei ne plângem că publicul nu vrea să vadă film românesc. Eronat”.(Mai multe detalii AICI)
