DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Analist economic: 'Al doilea val pandemic nu va bloca România. Venirea perioadei reci va reprezenta o nouă provocare'

youtube
criza economica, economie

Un al doilea val al pandemiei nu va antrena blocaje naționale complete sau impunerea de măsuri atât de drastice, oficialii guvernamentali fiind reticenți în restricționarea activității economice la fel de sever ca înainte, spune Radu Puiu, analist în cadrul companiei de investiții XTB România.

Tot mai multe state europene realizează pericolul cu care se confruntă, motiv pentru care asistăm la o perioadă în care guvernele evaluează gravitatea situației în încercarea de a lua măsurile necesare. Țări precum Danemarca și Grecia au anunțat deja introducerea de noi restricții pentru a reduce rata de răspândire a virusului care a început să atingă niveluri alarmante în unele dintre cele mai mari orașe. Pe de altă parte, Marea Britanie a anunțat limitarea activității barurilor, cafenelelor și restaurantelor până la ora 22, în timp ce recomandă populației să lucreze de acasă, în cazul în care au această posibilitatea. Țările din estul și centrul Europei reacționează diferit la creșterea infecțiilor, pe măsură ce regiunea face tranziția către anotimpul rece. Unele țări au reintrodus restricții mai drastice și chiar au închis frontierele pentru străini - altele sunt reticente să ia astfel de măsuri. La 1 septembrie, Ungaria a decis să-și închidă granițele pentru străini, exceptând persoanele care sosesc din Polonia, Republica Cehă și Slovacia, spune Radu Puiu.

Citește și: Sondajul care aruncă-n aer alegerile pentru Primăria Capitalei! Gabriela Firea îl spulberă pe Nicușor Dan! USR, peste PNL!

Dacă un al doilea val și restricțiile vor coincide cu gripa sezonieră, impactul ar putea fi semnificativ mai mare. În plus, se pare că virusul a început din nou să se răspândească la nivelul populației mai în vârstă, potrivit datelor din Franța, Italia, Germania, Țările de Jos și Marea Britanie. În Franța, numărul de cazuri în rândul celor cu vârsta de 75 de ani sau peste s-a dublat în ultimele trei săptămâni. Această tendință ar putea fi un punct de cotitură, deoarece Europa prezintă o tendință de îmbătrânire la nivelul populației. Cazurile în creștere în rândul persoanelor în vârstă și numărul mai ridicat de raportări la nivelul caselor de bătrâni ar trebui să fie semnale de alarmă.

Citește și: Video Romică Țociu și Cornel Palade o umilesc pe Clotilde Armand: Domne, n-o ajută fața, dar e talentată rău

Pe de altă parte, contextul actual este diferit, medicii acumulând deja experiență și observând ce medicamente sunt eficiente în diferite stadii ale infectării. Astfel, medicii și experții susțin că tactici medicale superioare și un tratament acordat din timp ajută la îmbunătățirea rezultatelor pentru pacienții foarte bolnavi.

Europa încă mai speră să nu urmeze exemplul Israelului, care a intrat într-un al doilea blocaj la nivel național la începutul sezonului evreiesc de sărbători, în urma unei creșteri alarmante a numărului de noi cazuri. Un aspect pozitiv este faptul că autoritățile din Europa conștientizează și au subliniat în mod public că se va încerca găsirea unui echilibru astfel încât restricțiile impuse să nu ducă la întreruperea activității economice și să asigure o continuitate a activității economice.

Citește și: Rareș Bogdan: A venit vremea schimbării. Valul de Dreapta, condus de PNL, va mătura PSD

„În acest sens, nu consider că vor avea loc blocaje naționale complete sau impunerea de măsuri atât de drastice, oficialii guvernamentali fiind reticenți în restricționarea activității economice la fel de sever ca înainte. Totuși, încrederea consumatorilor ar putea suferi o nouă lovitură, fiind posibil ca populația europeană să fie nevoită să reducă activitatea socială și să lucreze din nou de acasă. Aceste aspecte se observă deja la nivelul tendințelor de consum din România. Asociațiile din industria ospitalității estimează că 4 din 10 români, care obișnuiau să iasă în oraș, nu mai fac asta. Această tendință ne sugerează că populația rămâne reticentă cu privire la interacțiunea în locuri cu trafic ridicat de persoane. Venirea perioadei reci va reprezenta o nouă provocare pentru sectorul de ospitalitate, care resimțea deja presiunea lipsei de turiști. Dintre consumatorii care ies în oraș, aproximativ 20% tind să facă o rezervare pentru exterior, opțiune care nu va mai fi posibilă odată cu venirea frigului”, spune analistul.

Citește și: Ieșire dură a lui Marcel Ciolacu: Peneliștii și-au bătut joc de oameni

Situația nu este mai optimistă nici la nivelul sectorului de retail nealimentar, unde, în perioada iulie - august, au fost înregistrate scăderi ale vânzărilor de până la 75%, conform Organizaţiei Patronale a Retailerilor din România (RORETAIL).

Un alt element important și care poate schimba datele problemei este dezvoltarea unui vaccin, guvernele punându-și speranțele într-un proces rapid de găsire a unui vaccin pentru a oferi o cale de ieșire din pandemie. În momentul în care se va declara că un anumit vaccin funcționează, conform testărilor inițiale și va primi aprobarea, producția în masă va începe imediat, la o scară și viteză nemaivăzute până acum. Totuși, eșecurile recente raportate de cel puțin un producător de top au arătat că drumul către aprobarea unui vaccin este destul de complicat.

Citește și: EXCLUSIV Nicușor Dan, pe felie cu ‘Garda Veche’ a lui Ion Iliescu! A comandat 500.000 de broșuri de la firma unui fost deputat PDSR

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății există mai mult de 300 de candidați dintre care aproximativ 40 se află în etapa de testare umană, în timp ce doar nouă dintre aceștia au ajuns în etapa finală, faza a treia a studiilor, înainte de o posibilă implementare.

Prognozele experților cu privire la momentul în care primul vaccin ar putea prezenta rezultate pozitive în timpul fazei a treia a testărilor variază din octombrie anul acesta, în cel mai optimist caz, până la jumătatea anului 2021, în cel mai pesimist scenariu. Totuși, având în vedere rapiditatea procesului de dezvoltare al unui vaccin, rezultatele sunt aproape.

Citește și: După moartea lui Emi Pian, clanul Duduianu este dinamitat! Fiul ‘Împăratului’ a fost reținut

Deși apariția unui al doilea val poate părea îngrijorătoare, era așteptată odată cu venirea perioadei reci a anului. Mai mult, autoritățile s-au confruntat deja cu o situație similară și au văzut impactul economic reprezentat de o serie de restricții la nivel național, motiv pentru care este probabil ca măsurile luate să aibă un caracter localizat, concentrându-se asupra unor zone în care situația este alarmantă. Din fericire, numărul de decese cauzate de virus este mai mic până acum și există speranța că al doilea val al virusului să nu prezinte o creștere a mortalității la fel de mare ca primul val, sistemul medical dobândind experiență în abordarea situației și descoperind o serie de tratamente care au efect. Cu toate acestea, pare destul de evident că speranțele referitoare la o redresare a economiei europene în formă de „V” sunt mult prea optimiste, încheie Puiu.

Citește și: Cutremur pe scena politică! ‘Nu puteți voi fura și dezinforma. Nu-și retrage candidatura’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.