Premium
Emil Hurezeanu a analizat evenimentele din 13-15 iunie 1990, subliniind că ceea ce s-a întâmplat atunci are caracteristicile unui pogrom. Jurnalistul nu crede în ipoteza unei înscenări și a unei confuzii totale. A fost mai degrabă un scenariu de păstrare cu orice preț a puterii, în numele unei constelații politice, din care legătura București-Moscova nu dispăruse, ci dimpotrivă, redevenise în sfârșit activă după debarcarea lui Ceaușescu, a spus Emil Hurezeanu.
„I-am înțeles până la un punct, înțeleg și acum pe cei care susțin – academicianul Răzvan Theodorescu, alții, dl Măgureanu poate, dl Iliescu însuși, deși vorbește mai puțin fostul purtător de cuvânt al domnului Iliescu, Mironov, și alții din jurul puterii - care au susținut că atunci regimul Iliescu, respectiv dl Ion Iliescu se confrunta cu pericolul unei restaurații a vechii Securități și că de fapt suprareacția lui, a autorității, cu violență împotriva manifestărilor finale ale Pieții Universității ar fi izvorât, ar fi fost efectul acestei profunde angoase în fața unei posibilități reale a revenirii la un sistem comunist. S-a văzut în timpul Mineriadei că cei care-i conduceau pe mineri erau foști securiști, că exista o organizare subterană.
Dacă a crezut asta, n-a putut s-o creadă numai în 15! Și totuși, dl Ion Iliescu a fost destul de aproape de chemarea minerilor și tot ce s-a întâmplat în ultimele zile în atitudinea regimului invita la o reacție de acest gen. De pogrom. O reacție de violență colectivă cu sprijinul organismului statului, cu tolerarea actului de violență de către autoritatea de stat este în definiția pogromului. În piețe publice, împotriva studenților...a unor categorii de oameni împotriva altor categorii de oameni, cu complicitatea adesea activă a autorității. Asta este definiția pogromului. Asta s-a-ntâmplat atunci.
Dacă dl Iliescu și ortacii lui, și cei din politică, și cei din Valea Jiului, ar fi fost realmente îngrijorați de pericolul unei restaurații a vechii Securități – ceea ce nu putem exclude că n-ar fi existat ca ipoteză în lumea aceea foarte confuză – nu văd de ce echipa Iliescu n-a pactizat imediat cu echipa cea mai avansată a democrației românești din Piața Universității: profesorii, studenții, partidele politice, partidele istorice. Care era problema?
Deci dl Iliescu cred că pretinde în istoria României de după 1989 că e mult mai aproape de democrație decât de comunism. Era șansa să întoarcă răspicat pagina comunismului, apropiindu-se de anticomuniști și aplicând art 11 a Declarației de la Timișoara – poate nu în literă, dar în spirit, pentru că ar fi dispărut și domnia sa.
Nu pot să cred în ideea asta, că totul a fost o înscenare și o stare de confuzie ca rezultat al acestei înscenări, n-a mai știut nimeni ce face. Prea multe înscenări începând din 20 decembrie! Și-acolo o dramă fără vinovați! Și Mineriada din ianuarie 1990 și toate acțiunile noii autorități de a se transforma mai abuziv dintr-un organism de gestionare a afacerilor postcomuniste într-un partid politic care și-a distrus competiția, care a anihilat sau a diminuat foarte mult, prin media publică, obligația de dezbatere democratică: ce sunt partidele, spre ce ne îndreptăm, care sunt noile valori ale statului, unde sunt vinovații?
Puteam să facem altceva, dacă dl Iliescu era adeptul nuanțelor. România era, spre deosebire de alte state, fără un nucleu cu anticomunism susținut și constituit înainte de 1989. Era o țară care prin forța lucrurilor și evoluția ceaușismului nu avea nici nuclee naționale anticomuniste, cum se întâmpla în Polonia, pentru că la noi a fost un fel de deformare a spiritului național și patriotic de către Ceaușescu. Au fost disidenți singuri, separați, răsfirați, izgoniți în străinătate, n-au fost sindicate libere, biserici catolice, institute marxiste critice.
Ar fi admis și o lustrație pe invers: cinci ani mai stau comuniștii și refac în următorii cinci ani cu sinceritate și profesionalism – ei invocau profesionalismul politic al vechilor activiști, dar nu-l împărtășeau cu alții, care au stat în închisori, care fuseseră izgoniți și în orice caz au stat la cozi. Dacă Cehoslovacia și celelalte țări au trecut la lustrația Fără voi! Acum, noi, pentru că suntem în masă critică și vrem o altă țară, ar fi admis și cealaltă poveste: domnilor, mai stăm noi, comuniștii, profesioniștii administrației statului încă cinci ani, dar facem atunci ce n-am făcut în 1989, pentru că n-am putut, istoria nu ne-a lăsat: mese rotunde, cu Coposu - dar nu de formă! -, cu regele, și discutăm afacerile de stat împreună. Încet-încet, la sfârșitul celor cinci ani lăsăm lucrurile să meargă de la sine. Dacă poporul ne va alege pe noi, foarte bine pentru noi. Dacă poporul îi va alege pe ceilalți, ne retragem și toată lumea e împăcată. Dar din păcate nu, n-a fost asta.
Efectele acestor confuzii majore, pe care nu le numesc acuma confuzii, pentru că n-au fost confuzii, au fost niște scenarii orientate în mod evident, de păstrare cu orice preț a puterii, în numele unei constelații politice, din care legătura București-Moscova nu dispăruse, ci dimpotrivă, redevenise în sfârșit activă după debarcarea lui Ceaușescu” a declarat Emil Hurezeanu la Digi24.
