DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Analist politic: PC și UNPR ar avea putere de șantaj mai mare asupra PSD, în cazul ruperii USL

usl rupt
Dintr-o ruptură a USL ar avea de câștigat, din punct de vedere electoral, și PDL și UDMR. Principalii beneficiari sunt însă partidele mici aliate cu social-democrații, PC și UNPR, deoarece acestea „vor avea o putere de șantaj relativ importantă asupra PSD”, spune analistul politic. „În momentul acesta, PSD nu prea mai are potențial de coaliție, iar cei care sunt în preajma sa au potențial de șantaj”, a subliniat el. „Domnul Ponta și PSD sunt obsedați să rămână la guvernare, ar face orice să rămână la guvenare, în condițiile în care presiunea puterii judecătorești a început să fie tot mai mare asupra diverșilor președinți de consilii județene, parlamentari, în general a ceea ce numim noi baroni. O parte din acești baroni sunt și la Partidul Conservator și la UNPR, motiv pentru care se construiește acum o formă de coaliție împotriva unui viitor care nu sună prea bine, mai ales din punct de vedere al acestei presiuni a justiției”, a spus Andrei Țăranu. „PSD are nevoie de o majoritate care să-i fie fidelă și nu poate găsi acest lucru în totalitate la PNL, care e un partid mai degrabă rebel”, a explicat el.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.