DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Analiștii economici anunță momentul în care euro va trece de 5 lei/unitate

www.romanialibera.ro
curs valutar leu, euro

Analiștii economici membri ai asociației CFA România anticipează un curs de 5,11 lei/euro peste 12 luni și o inflație medie de 5,8%, impactul economic al coronavirusului urmând să dureze cel puțîn până în trimestrul IV al anului 2022.

“ În contextul creșterii substanțiale a ratei inflației, anticipatiile inflaționiste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească. În concordanță cu aceste evoluții, au crescut și anticipatiile de majorare a ratelor de dobânda de piață monetară, acestea indicând anticipații de majorare a ratei de dobânda de politică monetară de cel puțîn încă trei ori în următoarele 12 luni. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 56,6 puncte, (față de aceeași luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 12,1 puncte). Această situație s-a datorat evoluției divergente a celor două componente ale indicatorului”, spune Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România, informează Mediafax.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 5,8%. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 91% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Nu a fost înregistrată nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0517, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1145 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului EUR/RON pentru un orizont de 12 luni este 4,9600.

În cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale (durata impactului economic al coronavirusului, evoluția PIB și a deficitului bugetar).

Cea mai mare parte a participanților la sondaj, 75%, anticipează că impactul economic al coronavirusului va dura cel puțîn până în trimestrul IV al anului 2022.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 înregistrează o valoarea medie a anticipațiilor de 7,3%, iar pentru anul 2022 este 6%.

În termeni reali PIB în anul 2021 are o valoare medie a anticipațiilor de +6,6%, iar pentru anul 2022 de 3,9%.

Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.