Analistul Cristian Pîrvulescu, decan la SNSPA: Șansă mult mai importantă ca niciodată pentru PSD la prezidențialele din 2024

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-05-2022

Actualizat: 26-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Analistul politic Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA, a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că la prezidenţialele din 2024, PSD are şanse mai mari decât în alegerile anterioare, dintr-un motiv simplu, şi anume că nu există un contracandidat puternic. El s-a referit şi la o posibilă demisie a lui Dacian Cioloş din USR, arătând că ar fi o lovitură gravă pentru acest partid şi riscă să nu mai conteze, transmite news.ro.

Despre şansele prezidenţiabilului PSD, în 2024, Pîrvulescu a spus că acesta ”are şanse mai mari decât în alegerile anterioare, dintr-un motiv simplu, nu există un contracandidat puternic”.

Cristian Pîrvulescu a mai arătat că prezidenţiabilul poate fi Marcel Ciolacu sau o personalitate din afara partidului dar legată de partid, precum Mircea Geoană.

”În 2024, PSD ar o şansă mult mai importantă decât a avut-o vreodată, tocmai datorită acestei coaliţii. Doar un candidat bine potenţat al PNL sau USR ar putea să aibă efect”, a mai spus polotologul, arătând că depinde foarte mult şi de războiul din Ucraina şi situaţia din regiune.

Analistul politic a vorbit şi despre o posibilă plecare a lui Dacian Cioloş din USR, afirmând că acesta ” va relua aventura PLUS în altă formă, dar cu şanse mai mici decât le-a avut înainte”.

”Domnul Cioloş se consideră nu numai părintele PLUS ci şi al USR şi realitatea este că USR a apărut ca un partid pentru a-l susţine pe Dacian Cioloş care, având o personalitate destul de complicată, nu a făcut drumul spre USR la momentul oportun.(..) Ar fi o lovitură gravă pentru USR”, a mai spus Pîrvulescu, afimând că riscă să nu mai conteze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri