Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANALIZĂ - Se pregătește PSD să iasă de la guvernare? Semnele care conduc spre acest scenariu

tablaSah

Evenimentele petrecute în ultima perioadă conturează un tablou care va conduce la o explozie pe scena politică. În ciuda faptului că avem o creștere economică foarte mere, bugetul Guvernului PSD-ALDE este mai peticit ca niciodată și are găuri colosale, care cu greu vor putea fi acoperite.

Principala gaură la buget a fost creată prin amendamentul care trimite toți banii încasați din colectarea impozitului pe venit către Unitățile Administrativ Teritoriale. Când a trecut acest amendament, reprezentanții Ministerului Finanțelor, care erau prezenți în Comisia de Buget, efectiv s-au luat cu mâinile de cap. Când au făcut și calculele au constatat dimensiunea problemei: gaură de 5 miliarde de lei la Bugetul de Stat.

Inclusiv Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a recunoscut că această gaură ar putea conduce la creșterea deficitului bugetar, dar a explicat că s-ar putea compensa într-un fel printr-o creștere a colectării. Cam la ce nivel de performanță trebuie să ajungă ANAF ca să colecteze 5 miliarde de lei în plus? Este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, iar la rectificarea bugetară se vor vedea efectele.

Tot la Comisia de Buget s-a golit total Fondul de Rezervă al Guvernului, cei mai mulți bani mergând spre cultele religioase. În total, 60 de milioane de lei, dintr-un total de 83 de milioane. Pentru a nu lăsa Guvernul fără Fond de Rezervă în plină iarnă, parlamentarii de la majoritate au decis să transfere 323 milioane de lei de la fondul de contribuție al României la Uniunea Europeană, bani pe care îi vor pune înapoi la rectificarea bugetară.

Cele două exemple de mai sus reprezintă doar vârful unui iceberg, pe care îl vom resimți cu toții în 2018. O astfel de distribuție a banilor o face doar un partid care este conștient că nu va rămâne la guvernare suficient timp cât să fie nevoit să achite nota de plată, alții fiind cei nevoiți să scoată castanele din foc.

Butoiul cu pulbere căruia i s-a dat foc

În plan social, situația este extrem de tensionată din cauza legilor justiției. Mulți oameni au ieșit în stradă pentru niște modificări care sunt mult mai ușoare decât cele pe care le prevăd amendamentele aduse la Directiva privitoare la prezumția de nevinovăție.

Într-un context extrem de agitat, coaliția PSD-ALDE vine și schimbă Codurile Penale, iar modificările sunt de natură să producă o adevărată explozie socială. Cine ar fi atât de nechibzuit să vină cu astfel de modificări, dacă nu un partid care știe că nu va mai sta foarte mult la putere, dar care încearcă să-și atingă obiectivele majore, înainte de a preda ștafeta.

La toate acestea se adaugă și problemele penale ale liderului PSD, Liviu Dragnea, cel care este prins în trei dosare la DNA, cel mai răsunător fiind Dosarul Tel Drum.

Cu un capital de antipatie uriaș, cu probleme economice astronomice, dar și cu protestatarii la ușă, PSD se pregătește să intre într-un an 2018, în care se pun bazele pentru alegerile prezidențiale din 2019. Ce șansă poate avea partidul la aceste alegeri cu o economie care scârțâie pe la încheieturi, cu o masă uriașă de oameni care s-au radicalizat împotriva lor și cu un lider care până în 2019 ar putea avea mari probleme cu justiția?

La cum arată tabloul, din care am redat doar o mică parte, PSD pare condamnat să predea puterea și să încerce să se regrupeze în opoziție, pentru că altfel alegerile din 2019 vor fi doar o simplă formalitate pentru Klaus Iohannis sau orice alt candidat cu șanse care apare până atunci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.