Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analiză AFP despre situația din Austria: coaliţia se destramă în urma scandalului cu înregistrările video

Food Navigator
europa est austria italia ungaria romania bosnia polonia slovacia

Experienţa unui Guvern de dreapta-extremă dreapta pare să-şi trăiască ultimele ore în Austria, cu câteva zile înaintea alegerilor europene, odată cu plecarea aşteptată a tuturor miniştrilor din cadrul Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ, extremă dreapta), din cauza unei înregistrări video sulfuroase în care liderul naţionalist Heinz-Christian Strache este dispus să facă un compromis cu Rusia, relatează AFP, informează News.ro.

Citește și: Rusia reacționează în urma scandalului care zguduie coaliția de guvernare din Austria: 'Este o poveste care nu are nimic a face şi nu poate avea ceva cu noi'

FPOe a anunţat luni că îşi va retrage toţi miniştrii din Guvernul format cu conservatorii, în cazul în care cancelarul Sebastian Kurz îşi confirmă iniţiativa de a-l destiui pe ministrul de Interne Herbert Kickl înaintea unor alegeri legislative anticipate care ar urma să aibă loc în septembrie.

După scandalul care a antrenat în weekend căderea numărului doi al Guvernului, şeful extremei drepte Heinz-Christian Strache, o nouă criză a apărut în jurul lui Kickl, un nume greu în FPÖ şi responsabil al unei politici controversate.

Sebastian Kurz vrea plecarea imediată a acestui ministru, pe ale cărui funcţii le consideră incompatibile cu desfăşurarea anchetei cu privire la înregistrarea video, filmată în secret, într-o vilă din Ibiza, în 2017, care-l pune în discuţie pe Strache.

”Este clar că domnul Kickl nu poate să ancheteze asupra sa însuşi”, a subliniat cancelarul.

O asemea destituire ar însemna o plecare a tuturor miniştrilor FPÖ din Guvern, a ameninţat Norbert Hofer, ministrul Transporturilor şi noul şef desemnat al partidului.

În cele 18 luni de putere ale coaliţiei, ministrul de Interne s-a aflat în centrul a numeroase polemici. El a provocat un scandal naţional prin faptul că a pus să fie percheziţionat, abia intrat în funcţie, sediul serviciilor de securitate internă (BVT).

Numeroase documente sensibile au fost confiscate, iar serviciile de informaţii, care au considerat fiabilitatea BVT afectată, s-au distanţat de această instituţie.

FPÖ deţine în continuare cinci portofolii - Interne, Externe, Apărare, Transporturi şi Infrastructură, Muncă şi Sănătate.

Cancelarul Kurz a îndemnat luni, în mod solemn, toate partidele de opoziţie - inclusiv extrema dreaptă - să ”garanteze stabilitatea” ţării, zguduită de spargerea coaliţiei. Această criză a condus la covocarea de alegeri anticipate.

Dreapta conservatoare a lui Kurz şi dreapta naţionalistă cu tendinţe eurosceptice înarnată de FPÖ, aliate din 2017, s-au unit într-o linie dură împotriva imigraţiei.

Liderii celor două formaţiuni îşi afişează bucuroşi înţelegerea ca pe un model care poate fi urmat la nivelul Uniunii Europene (UE), unde fornaţiuni naţionaliste şi-au multiplicat succesele elctorale în ultimii ani şi speră să-şi consolideze poziţia în Parlamentul European (PE), în urma scrutinului din UE de joi şi până duminică.

După criza politică declanşată de ”Ibiza-gate", lideri europeni au pus în gardă împotriva votării extremei drepte în aceste alegeri cruciale pentru viitorul Europei.

Liderul conservatorilor europeni, germanul Manfred Weber, a declart că a învăţat o ”lecţie clară”, şi anume ”nu trebuie să le dăm acestor radicali vreo influenţă asupra Europei noastre”.

Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat la rezistanţă împotriva ”politicilor care sunt de vânzare”, o trimitere directă la scandalul austriac.

Înregistrarea video de la Ibiza arată un lider politic ”care nu are în mod clar interesul Europei la suflet”, a comentat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE).

În declaraţii făcute în stare de ebrietate, înregistrate cu camera ascunsă, într-o întâlnire organizată cu scopul de a-l prinde într-o capcană, fostul lider al extremei drepte ia în calcul să ofere contracte publice austriece unor susţinători financiari ruşi.

El evoca de asemenea un sistem de finanţare ilegal al FPÖ, unpartid pe care-l conducea din 2005, în fragmente dezvăluite vineri de către presa germană, dar a căror origine nu a fost stabilită.

Documentele dezvăluite de presă sunt examinate de către justiţia austriacă, care urmează să spunădacă declaraţiile lui Strache sunt pasibile de proceduri judiciare.

În faţa unor posibile repercusiuni ale acestui scandal asupra scuritnului european, şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen, aliata FPÖ, s-a distanţat de fostul lider austriac, căruia i-a reproşat o ”greşeală grea”.

"Marine Le Pen, extrema dreaptă austriacă, extrema dreaptă germană sunt puternic legate de partidul lui (Vladimir) Putin şi Putin”, a acuzat cu o zi înainte veteranul ecologist Daniel Cohn-Bendit, un apropiat al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.