Analiză EY România: 'Companiile trebuie să revizuiască lista tratatelor de evitare a dublei impuneri'

Companiile trebuie să revizuiască lista de bază a tratatelor de evitare a dublei impuneri ce li se aplică şi să analizeze modificările pe care le implică noul Instrument multilateral de modificare a tratatelor pentru evitarea dublei impuneri (aşa-numitul MLI), potrivit unei analize realizate de specialiştii EY România.

"Motivul? În loc să elimine dubla impunere, aşa cum s-ar putea crede chiar din titlu, prevederile ce vor intra în vigoare încă de la 1 iunie 2022 şi vor produce efecte de la 1 ianuarie 2023 ar putea aduce, de fapt, incertitudine, complexitate, costuri de timp şi chiar dispute fiscale", susţin autorii analizei.

Conform sursei citate, Instrumentul multilateral este derivat din planul BEPS ("base erosion profit shifting"- "erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor") al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE. Acesta urmăreşte neutralizarea unor potenţiale strategii de planificare fiscală a multinaţionalelor, care să exploateze lipsurile şi neconcordaţele din legislaţiile fiscale naţionale, cu scopul de a transfera în mod artificial profituri către jurisdicţii cu un nivel de impozitare scăzut sau de a eroda baza impozabilă la nivel de grup, potrivit Agerpres.ro.

"România, împreună cu alte 98 state, a aderat deja la acest instrument multilateral, care este în curs de implementare, însă lucrurile nu sunt nici pe departe simple. De aceea, companiile trebuie să cunoască implicaţiile care pot apărea", a declarat Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul Impozite directe, EY România.

În plus, la fel ca toate instrumente derivate din BEPS, şi MLI este extrem de tehnic. "Cum planul de acţiune BEPS vizează tocmai acele situaţii complexe prin care este erodată baza impozabilă şi se realizează transferurile de profituri, pentru a-şi putea atinge scopul, şi Instrumentul multilateral este extrem de tehnic şi complex", se menţionează în material.

Concret, MLI modifică tratatele fiscale încheiate între două sau mai multe părţi. El nu va funcţiona precum un protocol de modificare a unui singur tratat existent, care să amendeze în mod direct textul Acordului Fiscal ce îi intră sub incidenţă. Cu alte cuvinte, scopul MLI este de a implementa rapid măsurile BEPS în materie de tratate fiscale - o singură modificare în locul a peste 3.000 câte tratate bilaterale sunt.

Astfel, MLI se va adăuga la tratatele fiscale curente, modificând modul lor de aplicare - dar aceste modificări pot să difere de la caz la caz. În scopuri interne, unele ţări pot dezvolta versiuni consolidate ale propriilor Acorduri Fiscale ce intră sub incidenţa MLI, acest demers nu este însă o condiţie indispensabilă pentru aplicarea instrumentului, iar până atunci statele, printre care şi România, vor trebui să apeleze la un instrument pus la dispoziţie chiar de OCDE ("matching tool"), pentru a stabili modul în care un tratat de evitare a dublei impuneri este impactat de MLI.

Ca prim pas, MLI impune statelor să modifice în tratatele lor fiscale preambulul, pentru a sublinia în mod expres că, deşi scopul tratatelor este evitarea dublei-impuneri, aplicarea acestora nu poate în niciun caz crea oportunităţi de neimpozitare, impozitare redusă sau de evitare a impozitării, dar şi să refuze acordarea beneficiilor acordate contribuabilului printr-un tratat fiscal de eliminare a dublei-impuneri, dacă se va constata că scopul sau unul dintre scopurile principale pentru încheierea oricărui aranjament sau tranzacţii de către contribuabil a fost tocmai obţinerea respectivelor beneficii. Aceste modificări nu fac altceva decât să sublinieze încă o dată aplecarea către substanţa economică a tranzacţiilor, aspect cu care suntem deja familiari de ceva vreme.

"Pentru anumite ţări, MLI reprezintă o modalitate nouă de stabilire a rezidenţei fiscale a companiilor - nu în funcţie de locul conducerii efective, ci prin negociere amiabilă între autorităţile fiscale", avertizează şi Răzvan Ungureanu, Director, Departamentul de impozite directe, EY România.

Tendinţa este, în plus, aceea de a se da din ce în ce mai multă importanţă procedurilor amiabile, ceea ce "ar trebui să pună în gardă companiile atunci când stabilesc locul unde se iau deciziile sau se desfăşoară activitatea de management", a explicat Răzvan Ungureanu. Cum statele sunt într-o competiţie permanentă şi acerbă pentru colectarea de impozite, devine evident că interesele pentru stabilirea rezidenţei sunt contrare, ceea ce va duce la un proces de lungă durată şi anevoios.

Mai mult, pe parcursul derulării discuţiilor "amiabile", tratamentul fiscal rămâne incert, compania plătind impozit în două state pentru aceleaşi activităţi.

Spre deosebire de poziţia iniţială a României la semnarea MLI în 2017, când optase pentru preluarea modificărilor legate de determinarea existenţei unui sediu permanent, acum România a renunţat la această opţiune.

În mod specific, fiecare jurisdicţie participantă la MLI îşi poate rezerva dreptul ca anumite prevederi ale MLI să nu i se aplice, iar România a ales ca prevederile privind modificările legate de determinare a sediului permanent să nu se aplice tratatelor la care România este parte. Cu toate acestea, în principiu, MLI nu schimbă regulile jocului în definirea criteriilor de stabilire a sediului permanent existente deja în legislaţia OCDE - însă se apleacă asupra modului de definire în tratate a unor criterii importante.

O companie are un sediu permanent în altă ţară atunci când desfăşoară o parte din activităţi în ţara respectivă şi, prin urmare, trebuie să plătească impozit pe profit în acea ţară pentru aceste activităţi. Este de la sine înţeles că, dacă această structură nu este stabilită de la bun început, va da naştere la dublă impozitare - mai precis, compania va plăti impozit pe profit pentru aceste activităţi atât în statul sau de rezidenţă, cât şi în statul unde se desfăşoară activităţile respective.

"Noi, în practică, vedem o atenţie sporită a autorităţilor fiscale pe tema sediu fix/sediu permanent. Nu de puţine ori sunt imputate sume importante companiilor în urma unor acţiuni de control, de aceea ne surprinde că România a renunţat între timp să preia aceste măsuri prin MLI. Vom urmări cu interes dacă în viitor vor apărea din nou modificări asupra acestei poziţii", a mai adăugat Cristina Muntean, Manager, Departamentul de Impozite directe, EY România.

"Total inexplicabil, România a ales să nu aplice nici prevederile Convenţiei referitoare la arbitraj, cele la care contribuabilii pot apela atunci când consideră că au fost impozitaţi contrar prevederilor unui tratat de către jurisdicţiile contractante, iar autorităţile fiscale statale nu reuşesc să ajungă la un acord amiabil în acest sens", a avertizat şi Alex Slujitoru, avocat, Băncilă Diaconu şi Asociaţii.

Alegerea României creează un dezavantaj considerabil contribuabililor, care se văd, astfel, lipsiţi de un sprijin real în constrângerea statelor în aplicarea unui tratament fiscal corect şi coerent. "Practic, fără arbitraj, dacă jurisdicţiile contractante nu reuşesc să se înţeleagă amiabil, aşa cum se întâmplă frecvent în practică, nu există altă modalitate de deblocare a situaţiei, contribuabilul fiind singurul prejudiciat", a mai comentat Alex Slujitoru.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. EY are peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.