Premium
Alexandru Coita
După atacurile din noaptea trecută, Franța este în stare de război și cu ea, întreaga Europă.
Masacrul de la Paris marchează în mod decisiv transformarea grupării Stat Islamic (ISIS) într-o structură angajată într-un război total contra valorilor occidentale – o corporație a terorii care îmbină jihadismul totalitar cu atacuri devastatoare în inima civilizației vestice.
Atacurile de azi noapte au prea puțină legătură cu religia. ISIS folosește Islamismul radical ca pe o ideologie politică și o formă de manipulare care să transforme izolarea socială, ignoranța și lipsa unor repere în fanatism și violență. Religia este un instrument, nu un obiectiv.
Cauzele structurale ale atentatelor din Paris sunt în primul rând geopolitice. Franța este o putere militară implicată activ în lupta contra formelor jihadiste de terorism. În ianuarie 2013, Parisul a lansat o operațiune militară în Mali îndreptată împotriva terorismului Islamic din acea zonă a continentului african.
De anul trecut, forțele armate franceze fac parte din coaliția care combate ISIS în Irak iar, începând cu sfârșitul lunii septembrie a acestui an, participă la raidurile aeriene împotriva structurilor din Siria ale aceleiași organizații. Peste numai câteva zile, portavionul francez Charles de Gaulle va pleca în misiune în Golful Persic, pentru a întări prezența militară franceză în teatrul din Siria și Irak.
Nu este, așadar, deloc întâmplător că martori oculari ai atrocităților de aseară relatează că teroriștii strigau „Asta este pentru Siria!”
Amploarea atacurilor și alegerea țintelor ne arată că nu este vorba nici de o acțiune cu o agendă politică, ci de expresia unei lupte existențiale. Fundamentul terorismului ISIS nu este legat atât de puterea militară a Vestului, cât de modelul nostru cultural, de valorile care ne animă.
Acest lucru nu este, de altfel, ceva nou. Respingerea viscerală a unui sistem de valori considerat materialist, violent și promiscuu, a fost unul dintre principalii pilonii ideologici care au contribuit la emergența radicalismului islamic după cel de-al doilea răzbi mondial. (Said Qutub, unul dintre fondatorii Frăției Musulmane în Egiptul anilor 50 este probabil cel mai grăitor exemplu în acest sens)
Ce este diferit de data aceasta ține de disponibilitatea și capacitatea teroriștilor de a lovi în mod devastator și repetat centrii nodali ai lumii vestice. Atacurile din Paris, minuțios orchestrate și atent pregătite, au presupus coordonarea a peste opt atacatori, aflați în șase puncte geografice separate și folosind un arsenal complex de armament.
Mai mult, este a treia oară în acest an când Franța este țintă a terorismului, după tragedia Charlie Hebdo din luna ianuarie și atacul terorist dejucat care a avut loc în luna august într-un tren de mare viteză care se deplasa de la Amsterdam spre Paris.
Înainte de a vorbi despre un eșec al structurilor de informații franceze, trebuie să înțelegem că Parisul se confruntă cu o amenințare difuză și omniprezentă, exacerbată de o sumă de factori. Primul dintre aceștia îl constituie cei peste 1400 de cetățeni francezi care au fost recrutați de gruparea Statul Islamic și care constituie o sursă inestimabilă de informații și capital uman pentru teroriști.
Dintre aceștia, cel puțin 200 s-au întors pe teritoriul Franței după ce au fost recrutați și antrenați de ISIS. În perioada prealabilă atacurilor, serviciile franceze monitorizau activ 1570 de persoane bănuite de legături cu rețelele teroriste siriene, în timp ce alți 7000 erau considerați vulnerabili la recrutarea de către grupărilor teroriste.
Vulnerabilitatea Franței la amenințarea teroristă este potențată de expunerea la focare de terorism din vecinătatea imediată, în special Belgia. Mai mulți martori ai atacurilor din noaptea trecută susțin că o mașină a atacatorilor era înmatriculată acolo, fiind de altfel cunoscut că Belgia este statul cu cel mai mare număr de recruți ISIS raportat la numărul de locuitori, capitala sa Bruxelles fiind un important nucleu al terorismului internațional.
Nu în ultimul rând, îngrijorător este accesul relativ facil al rețelelor teroriste la armament și muniție, pe filiera traficanților din Fosta Uniunea Sovietică și Balcanii de vest. Conform Europol, prețul unei mitraliere Kalașnikov pe piața neagră nu trece de 700 de euro, mai puțin decât unele modele de telefoane inteligente.
În schimb, asocierea valului de refugiați sirieni cu atacurile de la Paris este greșită atât factual cât și moral. Deținem destule date pentru a ști cu certitudine că foarte puțini dintre cei care au intrat în Germania au continuat drumul către Franța, Parisul rămânând imun la influxul de refugiați. Mai mult, este absolut ilogic să presupui că oameni care își riscă viața, în unele cazuri parcurgând mii de kilometri pe jos, o fac pentru a comite atacuri teroriste.
Este clar că atacurile de vineri seară au avut un impact fără precedent asupra mentalului colectiv francez și vor duce la schimbări majore în fibra societății acestei țări. Starea de urgență a mai fost declarată de Jacques Chirac în 2005, în condițiile revoltelor din suburbii, însă o paralelă mai potrivită pentru amploarea șocului de astăzi o constituie memoria puciului eșuat din 13 mai 1958, criză care a condus la acea vreme la mutații politice majore, fiind catalizatorul pentru întoarcerea, după 12 ani, la conducerea țării a generalului De Gaulle și la proclamarea celei de-a cincea republici.
În plan intern, este aproape inevitabilă o creștere a popularității Frontului Național, grupare de extremă dreapta profund xenofobă și anti-imigraționistă. După atacurile de la Charlie Hebdo, sondajele de opinie au arătat o creștere similară a intenției de vot pentru FN, chiar și în condițiile în care lidera grupării, Marine Le Pen a evitat să capitalizeze politic tragedia. Un alt beneficiar politic al atentatelor de ieri ar putea fi Partidul Republicanilor, de centru-dreapta, și în principal fostul președinte Nicolas Sarkozy. Acesta din urmă este recunoscut ca având o abordare dură pe teme de securitate, iar atacurile teroriste îi vor conferi un ascendent puternic în lupta politică din interiorul partidului său, unde îl are ca principal oponent pe moderatul Alain Juppe.
Efectele asupra politicii externe a Franței vor fi majore. Pe termen scurt vom asista cel mai probabil la o escaladare a implicării militare a Parisului în operațiunile anti-ISIS din Siria și Irak. Pe termen mediu, nu exclud o reîntoarcere la paradigma gaullistă tradițională, care vedea Franța ca pe un actor autonom în sistemul de securitate global, care se bazează în primul rând pe propriile resurse.
Chiar dacă amploarea consecințelor atacurilor de aseară este încă dificil de cuprins, două lecții se conturează deja cu destulă claritate. Prima dintre ele este că terorismul nu este o formă de critică, ci o formă de război. Cei care au văzut în anumite excese ale revistei Charlie Hebdo un factor care a favorizat atacul din ianuarie, vor avea dificultăți în a folosi același argument în cazul unui meci amical de fotbal sau al unui concert de rock. Valorile pluralismului, ale libertății de expresie și de credință trebuie apărate, nu subminate din interior.
A doua este că lupta pentru apărarea acestor valori fundamentale trebuie dusă pe două fronturi: împotriva radicalilor din exterior și a celor din interior. Ambii sunt două fețe ale aceleiași monede, acțiune și reacțiune, cauze și consecințe. Iar Europa va fi prinsă între ciocanul terorismului și nicovala intoleranței, xenofobiei și populismului. Nu trebuie să uităm că, indiferent de forța devastatoare a terorismului, cel mai mare dușman al nostru se află în interiorul nostru.
Alexandru Coita este antreprenor și specialist în politică externă și securitate. A fost secretar de stat (tehnocrat) în guvernul Ungureanu și reprezentant al Camerei Deputaților pe lângă Uniunea Europeană. A susținut cu succes în 2015 teza doctorală cu tema riscurilor politice la adresa securității energetice a UE.
Surse foto: Delaville, Beatrice Urrsuspil.
