<<În cadrul turneului său electoral pe la televiziuni, Traian Băsescu a poposit și la ziarul online Gândul.
Mi-a sărit în ochi următorul dialog:
”Realizator: Deci dumneavoastră v-aţi duce la alegeri, să puneţi în urnă votul pentru Elena Udrea la preşedinţia României, dle Traian Băsescu?
Traian Băsescu: Categoric, da. Dacă ar candida, categoric. Aş pune votul meu în urnă pentru Elena Udrea.
Realizator: Şi aţi întrebat-o dacă vrea să candideze?
Traian Băsescu: Păi asta nu am întrebat-o, asta m-aţi întrebat, dacă ar candida, ce aş face. Şi v-am spus ce aş face.
Realizator: Cum ar arăta o campanie electorală în care actori principali ar fi Elena Udrea, Victor Ponta şi Crin Antonescu?
Traian Băsescu: Am certitudinea că Elena Udrea l-ar bate în disputele televizate pe Victor Ponta, care trăieşte numai din fraze de multe ori fără acoperire, pe când Elena Udrea e mult mai pragmatică, dacă aţi urmărit-o în abordări.”
Cu ceva timp în urmă, întrebat despre candidatura Elenei Udrea, obsesia politico-mondenă a presei noastre de caviar, Traian Băsescu și-a exprimat scepticismul, argumentîndu-se prin junețea presupusei.
Acum, iată, e gata s-o voteze pe Elena Udrea.
Nu e o vorbă-n dodii.
E pregătirea terenului pentru candidatura Elenei Udrea la Președinție>>, susține Ion Cristoiu, pe blogul personal.
Comentează