Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză din cotidianul Adevărul referitoare la problematica mutării ambasadei României din Israel, dar și a pârghiilor pe care le are președintele Klaus Iohannis la îndemână în contextul sesizării penale formulate de liderul PNL pe această temă.
Adevărul:
Sesizarea penală pe care Ludovic Orban a făcut-o cu privire la mutarea ambasadei din Israel a avut, până acum, un singur efect palpabil: o reacţie total disproporţionată a celor din PSD-ALDE, mergând chiar până la aluzii privind suspendarea preşedintelui. Păi, dacă sesizarea este o tâmpenie, aşa cum zic Drangea şi Tăriceanu, de ce să te sperii atât?
Unii explică de ce: dacă procurorul DIICOT găseşte de cuviinţă că trebuie începută urmărirea penală, el trebuie mai întâi să ceară aviz de la preşedintele Iohannis. Iar dacă preşedintele îşi dă avizul, aşa cum a făcut întotdeauna în astfel de cazuri, el poate dispune şi suspendarea din funcţie a premierului. Prin urmare, premierul ar putea fi adus la cheremul preşedintelui, ceea ce ar echivala, zic unii, cu o lovitură de stat. Şi de aici toată discuţia, cine pe cine suspendă primul: preşedintele pe premier sau Parlamentul pe preşedinte. Ajunsă aici, discuţia devine pur politică şi, prin urmare, total superficială. Să pătrundem însă un pic dincolo de suprafaţă.
Meritul principal al sesizării lui Ludovic Orban, indiferent cât de temeinice sau de fanteziste sunt acuzaţiile scrise acolo, este acela că va restabili faptele. Căci procurorul, odată sesizat, este obligat – repet, obligat – să deschidă dosar penal „in rem”, adică cu privire la fapte.
(...)
Odată restabilite faptele, dacă acestea nu îmbracă forma unor infracţiuni, procurorul va dispune clasarea dosarului. În acest caz, Ludovic Orban poate ataca soluţia în instanţă, care poate confirma soluţia procurorului sau poate dispune redeschiderea cazului.
Dacă însă faptele au elementele unor infracţiuni, procurorul trece la pasul următor, continuarea urmăririi penale „in personam”, adică asupra făptuitorilor. Acesta este momentul în care, faţă de premierul Dăncilă, trebuie solicitat avizul preşedintelui. Dar aşa cum spune legea, în cazul în care dă aviz pozitiv, preşedintele „poate” dispune şi suspendarea premierului, dar nu este obligat. Preşedintele are aşadar la dispoziţie şi această opţiune: ancheta să continue, dar fără ca premierul să fie suspendat.
În fine, după audierea suspecţilor, dacă identifică responsabilităţi penale în sarcina lor, procurorul întocmeşte rechizitoriul şi trimite dosarul în instanţă. Ce spune Constituţia în acest caz? Iată: „Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie”. Deci suspendarea devine obligatorie. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Nici după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a făcut un pas înapoi în faţa presiunilor pieţelor permiţând băncii centrale să majoreze dobânzile deprecierea lirei turceşti nu a încetat. Declinul a început după ce Erdogan, un autodeclarat duşman al dobânzilor ridicate, a spus că vrea un control mai mare în politica monetară.
În timp ce locotenenţii preşedintelui vorbesc de o ţară sub asediul forţelor străine, presa aliată puterii scrie despre planuri măreţe pe zeci de ani ale puterii şi de alegerile pentru parlament şi preşedinte devansate cu mai mult de un an în iunie - „o frumoasă manifestare a democraţiei“ (Daily Sabah).
Erdogan le-a cerut turcilor să păstreze lira pentru că nu este niciun motiv real pentru care moneda se depreciază. Bursa de la Istanbul a anunţat că îşi schimbă toate activele lichide în lire turceşti pentru a demonstra că are încredere în economia Turciei.
Deprecierea lirei cu 20% în raport cu dolarul de la începutul anului înseamnă că investitorii, speriaţi de perspectiva dobânzilor mici într-o economie cu inflaţie puternică, renunţă la activele denominate în monedă locală.
Banca centrală a majorat miercuri, într-o şedinţă extraordinară, dobânda de referinţă pentru costul de împrumut al băncilor de la 13,5% la 16,5%. Lira a urcat cu 2,5% după această intervenţie, dar şi-a reluat declinul ieri, cedând teritoriul câştigat cu ajutorul băncii centrale, notează Financial Times.
Cu câteva ore înainte de ultima majorare de urgenţă a dobânzii, din ianuarie 2014, Erdogan şi-a făcut cunoscută opoziţia faţă de o astfel de decizie, dar a insistat şi asupra independenţei băncii centrale. După patru ani, preşedintele încă mai insistă că banca centrală este independentă, însă investitorii nu-l mai cred. Pe măsură ce Erdogan îşi consolidează puterea, se consolidează şi credinţa investitorilor că guvernul său nu mai ascultă de pragmatismul economic. (Mai multe detalii AICI)
contributors.ro:
În Italia, asistăm la un moment cu adevărat istoric, crucial prin semnificaţiile societale şi consecinţele politice pe care le presupune. Este primul caz din grupul celor şase democraţii „fondatoare” ale blocului comunitar, cu relevanţă crescută în cadrul Uniunii Europene (60 de milioane de cetățeni), căzută sub o guvernare de esenţă antieuropeană, naţionalistă şi protecţionistă, care ameninţă să zguduie Zona Euro sau chiar viitorul Uniunii așa cum o știm astăzi.
În cele din urmă, iată că cele două partide populiste şi naţionaliste şi-au dat mâna. Liga Nordului a ieşit din coaliţia radicală de dreapta cu Berlusconi, în care participase la alegeri, venind cu zestrea parlamentară obținută, de 17%, spre Mişcarea de Cinci Stele, instalată cu 37% în legislativ, pentru a forma împreună guvernul. Compromisul a constat în renunţarea de către Luigi Di Maio, tânărul lider al M5S, la pretenţia (legitimă?) de a fi premier şi la acceptarea unui necunoscut politic, profesor de drept, în poziţia de şef al guvernului.
Dacă M5S a fost votată masiv în centrul şi mai ales în sudul mai sărac al Italiei, unde a promis protecţie în sens social şi acordarea unui venit minim garantat, Liga a fost votată în nordul bogat, unde a promis tot protecţie, dar nu în sensul de politici sociale de susţinere a celor defavorizaţi, ci de restricţionare a dreptului străinilor de a intra şi lucra în regiuni prospere precum Milano.
Aşadar, coaliţia actuală de la Roma combină protecţionismul social, de stânga, cerut în sud, cu protecţionismul de dreapta, xenofob şi anti-imigraţionist, cerut în nordul dezvoltat al ţării. Ambele sunt eurofobe, cultivând impresia greşită că Uniunea Europeană este de vină pentru toate problemele structurale ale Italiei, pentru datoria uriaşă de 132% faţă de PIB, pentru şomajul de peste 10% (dublul mediei UE), pentru decalajele dintre nordul şi sudul ţării. Nicinul dintre aceste partide, la fel ca toate partidele din Italia de altfel, nu pune problemele existente pe seama guvernărilor interne neperformante şi poate chiar a unor slăbiciuni şi deficite de competitivitate ale ţării, în raport cu Germania şi ţările nordice, ci pe seama Bruxellesului. Uitînd cum arăta Italia anilor ’50, cu milioanele de italieni îmbarcându-se spre America, şi cât de mult s-a dezvoltat această ţară mediteraneană după începutul integrării europene.
Jocurile par făcute. Guvernul M5S-Liga va fi învestit curând de Parlament. Preşedintele Mattarella nu prea are mijloace la îndemână pentru a se opune voinţei politice a coaliţiei majoritare. (Mai multe detalii AICI)
