După primul tur de scrutin una dintre marile mize a fost distribuția votului celorlalți candidați, în favoarea celor doi finaliști. La prima vedere, bătălia a fost câștigată de Victor Ponta, care a reușit să aducă de partea sa voturi din toate zonele politice, în timp ce Iohannis, fără a negocia, pleacă la drum cu voturile dreptei.
Primul care s-a grăbit să-și anunțe sprijinul pentru Victor Ponta este ”liberalul roșu”, Călin Popescu Tăriceanu. Pentru efortul său, Ponta i-a promis că-l va lua în calcul pe lista scurtă a celor 3 potențiali premieri, dar l-a mângâiat pe frunte și i-a promis că el are cele mai mari șanse. Ceilalți doi premieri propuși de Victor Ponta, George Maior și Florin Georgescu, au cam lăsat de înțeles că nu-i interesează prea tare fotoliul de la Palatul Victoria.
Al doilea om pe care Ponta l-a convins să vină în armata sa este un alt fost liberal, dar și fost PSD-ist, Teodor Meleșcanu. În schimbul susținerii, Meleșcanu primește o funcție de consilier prezidențial și, cine știe, pe viitor un loc la Curtea Constituțională.
A cedat puțin mai greu, dar, în cele din urmă, Dan Diaconescu a anunțat că-l va susține pe Victor Ponta, asta în ciuda faptului că prezidențiabilul PSD nu a făcut nicio promisiune publică că va pune în aplicare o parte din cele 100 de măsuri ale PPDD.
Marea surpriză a fost că Victor Ponta a reușit să pună la masă PRM-ul și UDMR-ul. Prezidențiabilul PSD și-a asigurat sprijinul lui Vadim și a reușit să nu-i supere prea tare nici pe maghiari. Aceștia au anunțat că nu fac partizanat în turul II și își lasă electoratul să voteze cum dorește.
Ponta, susținut de doi președinți
Prezidențiabilul PSD a obținut susținere din partea a doi foști președinți: Ion Iliescu și Emil Constantinescu. Dacă la Ion Iliescu era de așteptat, fiind președinte de onoare al PSD, scrisoarea de susținere a lui Emil Constantinescu a fost o surpriză.
Klaus Iohannis nu negociază
Probabil pentru prima oară în istoria post-decembristă un candidat din turul II al prezidențialelor anunță că nu este dispus la niciun fel de negociere cu alți politicieni. Un gest apreciat de mulți drept unul de curaj, dar care poate aduce serioase pierderi politice.
În acest context, Klaus Iohannis a obținut sprijinul Monicăi Macovei, care l-a pus să jure pe roșu că respectă statul de drept și independența justiției. Iohannis a făcut-o bucuros și a obținut declarația publică de susținere.
Ceva emoții a avut Klaus Iohannis cu Elena Udrea, dar favorita președintelui nu a trădat dreapta politică. Ea a anunțat că electoratul băsist va da un vot anti-PSD și anti-Victor Ponta, prin extrapolare un vot pentru Klaus Iohannis.
Acestea sunt anunțurile publice, dar lista rămâne deschisă. Actori, oameni cu notorietate sau alți politicieni și-ar putea anunța susținerea pentru unul dintre cei doi candidați în ultima săptămână.
P.S. Din joc lipsește un om cu potențial mare de mobilizare electorală: Crin Antonescu. Va intra sau nu în joc? Gura târgului spune că nu, dar până pe 16 noiembrie mai este vreme și Klaus Iohannis a făcut primul pas spre împăcare.
Comentează