Premium
Editorialistul Allister Heath publică o analiză în The Telegraph despre eșecul elitei și consecințele resimțite în prezent. „Creșterea inflației și degradarea banilor noștri mută moral și cultural Regatul Unit spre stânga”, își începe editorialistul analiza, relatează Balcknews.ro, pe care o redăm mai jos.
„Există o modalitate sigură de a distruge o civilizație, și anume de a-și degrada moneda. Este o lecție esențială din istorie, totuși una pe care instituția noastră (n.r.: din Marea Britanie) financiară și politică a uitat-o în încercarea lor disperată și demagogică de a pretinde că putem continua să trăim peste posibilitățile noastre.
În Marea Britanie și în străinătate, ani de vandalism monetar, alimentați de orgoliu, neglijență, amnezie economică și incompetenţă pe termen scurt, distrug capacitatea capitalismului de a funcționa eficient și echitabil. O obsesie pentru ratele dobânzilor aproape de zero și QE (n.r.: QE quantitative easing = relaxarea cantitativă: atunci când cumpărăm obligațiuni pentru a reduce ratele dobânzilor la economii și împrumuturi; ajută la menținerea inflației scăzute și stabilă) creează o redistribuire vicioasă, susținând politicienii răvășiți și dând putere unei clase zombie de birocrați neproductivi din sectorul privat.
Cea mai recentă și îngrozitoare manifestare a acestei tentative condamnate de a sfida gravitatea economică este creșterea prețurilor de consum. Economiile sunt jefuite: în ultimul an, cel puțin 4,2 la sută, și poate chiar 6 la sută, din valoarea conturilor bancare a fost confiscată pe furiș de inflația reaparută, iar muncitorul mediu este supus unei reduceri reale a salariului. În ciuda tuturor discuțiilor despre „creșterea nivelului” și cu creșterea reală a salariilor relative în unele sectoare, cum ar fi conducerea camioanelor, zeci de milioane de lucrători sunt martori, la furia lor crescândă, la tăierea drastică a puterii lor de cumpărare, chiar înainte de creșterea asigurărilor naționale.
În urmă cu un sfert de secol, răvășiți de experiența anilor 1970 și 1980, conservatorii și laburiștii au îmbrățișat deopotrivă banii sănătoși, culminând cu independența Băncii Angliei. Această agendă, acum este clar, a eșuat: ca în orice alt domeniu al economiei, am regresat. Viziunea ortodoxă a fost că Banca nu poate genera singură creștere economică. Ar putea încurca lucrurile și ar putea netezi denivelările de pe drum, dar nu ne-ar putea îmbogăți. Acesta a fost rolul sectorului privat și al politicilor guvernamentale privind impozitele și cheltuielile. Cel mai bun pariu al Băncii a fost să mențină inflația scăzută și constantă.
Trei lucruri au schimbat acest calcul, înlocuindu-l cu o nouă gândire de grup toxică. Ratele scăzute și tipărirea banilor, până de curând, nu păreau să împingă prea mult prețurile de consum, încurajând un consens greșit conform căruia globalizarea și tehnologia au îmblânzit permanent inflația (trecând ușor cu vederea faptul că prețurile bunurilor și serviciilor au crescut cu aproximativ 90% în Marea Britanie din 1997). În al doilea rând, conservatorii fără cârmă ideologică nu mai au nicio idee cum să crească PIB-ul pe cap de locuitor – decarbonizarea planificată la nivel central și cheltuirea mai mult în Nord nu o reduce. Ei cred că creșterea a încetinit în mod natural, nereușind să recunoască faptul că sarcinile de reglementare crescute masiv și politicile fiscale disfuncționale, paralizante, educația, bunăstarea și, da, politicile monetare pot fi de vină. În cele din urmă, politicienii și-au dat seama, în timpul crizei financiare, că se pot baza pe băncile centrale pentru a tipări bani pentru a-i salva, în timp ce băncile centrale au reușit să evite vina pentru greșelile lor calamitoase, prezentându-se drept figuri eroice, care salvează lumea.
Rezultatul? Politicienii și bancherii centrali se înțeleg pentru a închide ochii la creșterea inflației, alegând să stimuleze economia cu bani ieftini pentru a crește, pentru a menține taxele și cheltuielile fluide și pentru a crește valoarea activelor pentru a-i amăgi pe majoritatea să creadă că devin mai bogaţi. Banca nu vrea să fie acuzată pentru prăbușirea economiei sau pentru forțarea reducerii cheltuielilor publice. O Trezorerie agățată de rate scăzute pretinde că inflația nu este treaba ei, știind bine că Banca Angliei și-a salvat partea creând atât de mulți bani în timpul pandemiei.
Cu toate acestea, depășirea inflației este doar semnul cel mai vizibil al patologiei care mănâncă societățile noastre: interesul propriu comun al clasei noastre politico-tehnocrate conducătoare a dus la o serie de consecințe catastrofale, care se auto-întăresc.
Banii ieftini și ușori distrug conservatorismul și liberalismul și mută Marea Britanie la stânga din punct de vedere politic, moral și cultural. Pe de o parte, munca a devenit mai puțin plină de satisfacții; pe de altă parte, creditele ipotecare ultra-scăzute și QE au îmbogățit dramatic cei 65% din populație care își dețin propria casă în ultimele două decenii, în timp ce cei 35% care nu au rămas cu mult în urmă. Proprietarii anumitor active financiare s-au descurcat foarte bine și din creditul ieftin, la fel ca și cei cu pensii indexate; alți economisitori sunt bătuți cu ciocanul. Creditorii pierd, debitorii câștigă.
Acesta nu este un capitalism autentic, de piață liberă: este un sistem deformat, corupt, care distruge pactul social. Subminează formarea familiei. Trimite un semnal debilitant că singura modalitate de a deveni bogat este să fii bogat în primul rând, că economia și munca grea sunt o pierdere de timp, că gratificarea întârziată este pentru proști, că hedonismul finanțat cu datorii este răspunsul. De asemenea, va alimenta un război de clasă dezastruos și va încuraja stânga dură să ceară taxe pe case, taxe totale pentru avere, salarii minime mai mari și puteri sindicale sporite, distrugând ceea ce a mai rămas din economie.
Banii simpli i-au convins deja pe politicieni că nu mai au o constrângere bugetară și că este sigur să deschideți robinetele de cheltuieli. QE-ul oamenilor, care a început ca o idee marginală de stânga tare, este mainstream; mulți „experți” susțin acum că ar trebui să ne creștem datoria națională „excesiv de scăzută” cu cel puțin 50 la sută.
Banii ieftini sunt chiar în spatele ascensiunii corporației trezite, inclusiv a apariției unui segment neproductiv, dar foarte bine plătit, al clasei de mijloc, dedicat semnalizării virtuților. Inflația, prin dăunarea economiilor fără riscuri, cum ar fi numerarul, a încurajat investițiile mai riscante în acțiuni, ajutând marii manageri de fonduri, în special cei care operează fonduri de urmărire, să-și întărească strânsoarea. Deoarece aceste fonduri nu caută să învingă piața, ele au îmbrățișat un rol alternativ ca agenți de aplicare treziți, forțând firmele private să se înscrie la nesfârșite ținte ecologice și sociale.
Banii ieftini au încurajat, de asemenea, companiile să urmeze proiecte cu rentabilitate scăzută și să devină mai leneșe și mai puțin eficiente. Acest lucru a împuternicit cel mai rău tip de birocrat corporativ, a minat dinamismul multor firme și le-a încurajat să pună cu indulgență trezirea înaintea profiturilor.
Această nebunie trebuie să se termine. Banca Angliei trebuie să crească ratele dobânzilor. Trebuie să ne înțărcăm de QE. Guvernele trebuie să limiteze cheltuielile. Este fie asta, fie așteptați până astfel încât până ce a mai rămas din societățile noastre o să fie în cele din urmă doborât de cea mai mare socoteală financiară din istorie.
Banii veniţi uşor vor alimenta un război de clasă dezastruos și vor încuraja stânga dură să ceară taxe pe case, taxe totale asupra averii și salarii minime mai mari.”
