DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Anca Dragu, întrevedere cu David Saranga,, ambasadorul Israelului în România - Cooperarea în domeniul energetic, printre temele de discuție

Facebook
Anca Dragu

Anca Dragu a avut joi o întâlnire cu ambasadorul Israelului la Bucureşti David Saranga, iar în dialogul celor doi au fost abordate teme precum cooperarea în domeniul energetic, cu accent pe energia verde, cât şi nevoia digitalizării sectorului energetic. Preşedinta Senatului a subliniat întreaga importanţă a conştientizării fenomenelor declanşate de anti-semitism, xenofobie şi rasism pentru a lupta împotriva acestui flagel cu o voce comună, anunță news.ro.

„În cadrul dialogului, au fost abordate teme ce ţin de cooperarea în plan parlamentar, în domeniul energetic, inteligenţei artificiale, precum şi în domeniul cercetării-dezvoltării. A fost convenită intensificarea relaţiilor de cooperare între Senatul României şi Knesset, fiind reînnoită invitaţia pentru Preşedinta Senatului de a vizita Israelul, ulterior alegerilor parlamentare din această ţară. Părţile au subliniat importanţa intensificării relaţiilor de cooperare în domeniul energetic, cu accent pe utilizarea de energie verde şi necesitatea digitalizării sectorului energetic. A fost, totodată, apreciată importanţa cooperării bilaterale în domeniile inteligenţă artificială şi cercetare-dezvoltare şi pe identificarea mijloacelor prin care aceasta se poate intensifica”, potrivit unui comunicat de presă al Senatului.

Citește și: USR-PLUS face implozie: ‘Să-ți fie rușine, Claudiu Năsui. Și?’/ Adversarul lui Clotilde Armand, scos din joc pentru un angajament cu Securitatea!

De asemenea, preşedinta Senatului i-a transmis ambasadorului că este importă conştientizarea fenomenelor declanşate de anti-semitism, xenofobie şi rasism pentru a lupta împotriva acestui flagel cu o voce comună.

Anca Dragu a felicitat „autorităţile israeliene cu privire la modul în care acestea combat efectele pandemiei, precum şi succesul campaniei de vaccinare din Israel”, mai indică sursa citată.

La rândul său, ambasadorul israelian a apreciat progresul autorităţilor române în campania de vaccinare, în ciuda deficienţelor existente în sistemul medical.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.