Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ancelotti, 'Doctor Honoris Causa' al Universităţii din Parma

BBC
Carlo Ancelotti

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a primit miercuri titlul de "Doctor Honoris Causa" din partea Universităţii din Parma, oraşul din nordul Italiei unde şi-a început cariera de fotbalist, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Ancelotti a primit titlul de Master onorific în Ştiinţă şi Tehnică a activităţii motorii preventive şi adaptate, la propunerea Departamentului de Medicină şi Chirurgie. El a glumit spunând că îi place să fie numit "Dottore" (doctor), şi că le va spune jucătorilor săi că îl pot numi aşa.

"Sportul ne învaţă multe lucruri: să concurezi cu tine însuţi şi să cauţi să-ţi îmbunătăţeşti limitele. Fotbalul m-a învăţat să am respect pentru ceilalţi, respect pentru reguli şi respect pentru autoritate şi, ca antrenor, pentru a gestiona un grup, ceea ce nu este uşor, şi pentru a asculta", a spus Ancelotti.

El a dat asigurări că fotbaliştii de astăzi "sunt mult mai profesionişti decât înainte" şi că a avut norocul să "antreneze sportivi cu un talent incredibil".

El a continuat să vorbească despre "pasiunea" pentru fotbal care l-a ajutat "să continue în aceşti 44 de ani" şi că "trebuie să o ai pentru că nu o poţi cumpăra de pe piaţă".

Tehnicianul a adăugat că un caracter calm aduce mult mai multe în relaţia cu jucătorii decât o fire colerică.

Ancelotti, care a plâns în timpul ceremoniei, a menţionat sprijinul pe care l-a avut permanent din partea familie.

La rândul său, antrenorul Arrigo Sacchi, care a participat la ceremonie, l-a lăudat pe cel care a fost secundul său la Cupa Mondială din 1994 din Statele Unite: "Carlo Ancelotti era deja 'doctor' în fotbal, acum doar l-au confirmat. Care este calitatea? Să fii o persoană inteligentă, cu mare umanitate şi cu mari capacităţi", a spus Sacchi. A

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.