Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ancheta care aruncă în aer Europa: europarlametari plătiți direct de Rusia și aflați la comanda Kremlinului

AP
parlamentul european coruptie UE

„A ieșit la iveală că Rusia i-a abordat pe deputații europeni, pe care i-a și plătit, cu scopul de a-și promova propaganda”. Dezvăluirea a fost făcută de prim-ministrul belgian Alexander De Croo, care a adăugat că între serviciile secrete belgiene și cehe „a existat o colaborare strânsă” pentru a distruge o rețea de propagandă rusă, aşa cum scrie şi presa belgiană.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, „este la curent cu acuzațiile făcute” pe site-ul Vocea Europei, vehicul al activității rusești de dezinformare, iar Camera Europeană „examinează” veridicitatea acuzațiilor, confirmă serviciile de presă ale PE.

Potrivit celor aflate până acum, lucrurile ar fi simple: prin Vocea Europei - platformă finanțată și operată de oligarhul ucrainean pro-rus Viktor Medvedchuk, una dintre persoanele care fac parte din cercul magic al lui Vladimir Putin - Moscova ar fi încercat să se folosească de europarlamentari, pe care i-a plătit pentru a da o serie de interviuri. Printre aceștia – conform zvonurilor din mass-media cehă și olandeză – s-ar număra exponenți ai partidului Rassemblement National al lui Marine Le Pen, ai formaţiunii flamande de ultradreapta Vlaams Belang, dar și ai Alternative fuer Deutschland, formațiuni ale galaxiei suveraniste pe care sondajele le dau câştigătoare la următoarele alegeri.

Dezvăluiri care aruncă în aer Europa

Dezvăluirile făcute de scandalul „Vocea Europei” „subminează unitatea în UE. Aceasta nu este doar o încălcare a încrederii; este un atac direct asupra structurii în sine a democrației noastre”, declară liderul grupului Verzilor din Eurocameră, germanul Terry Reintke, reacționând la știrea anchetei privind ingerința Rusiei în Eurocameră.

„Cetăţenii trebuie să poată avea încredere în politicieni. Prin urmare, este nevoie de o anchetă rapidă şi amănunţită la nivel european. Alegerile europene sunt peste 10 săptămâni. Trebuie să ne asigurăm că niciunul dintre candidaţi nu este plătit de ruși”, a adăugat europarlamentarul Verzilor Bas Eickhout.

„În calitate de democrați europeni suntem îngrijorați de vestea dezvăluită astăzi de premierul belgian, Alexander De Croo, privind o vastă rețea rusă de dezinformare descoperită de serviciile secrete belgiene și cehe, fapt care a dus la închiderea unui site web, Vocea Europei: cu scopul de a răspândi dezinformarea, rețeaua ar fi plătit și chiar deputați în Parlamentul European. Solicităm autorităților competente și Președinției Parlamentului European să ia cât mai curând posibil măsuri pentru a face lumină completă asupra acestei afaceri extrem de grave și îngrijorătoare: credibilitatea instituțiilor europene, liniștea și integritatea alegerilor din iunie 2024”, scrie pe reţelele sociale europarlamentarul Sandro Gozi, secretar general al Partidului Democrat European și membru al „Team Europe” care va conduce campania electorală Renew la alegerile europene din 2024.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.