DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Anchetă la Giurgiu, după ce a fost demolat un bloc... din greşeală

bloc demolat

Constructorul care a început demolarea unui bloc din municipiul Giurgiu fără ordin de începere a lucrărilor şi a identificat greşit imobilul va plăti daunele, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu.

"Ei nu trebuiau să intre să demoleze, nu aveau ordinul de începere, au participat la licitaţie, au câştigat licitaţia, mai trebuiau să ia ordinul de începere al lucrărilor, ori ei, respectiv firma care a câştigat licitaţia, dintr-un exes de zel au venit şi au trimis constructorul acolo, iar cel care a fost acolo a trimis utilajul şi tot ce trebuia şi până a venit firma la Primărie să ia ordinul omul ăla a zis: 'ăsta e blocul' şi 'Dorel' s-a apucat de treabă, norocul a fost că eu am trecut în ziua aceea pe acolo", a declarat primarul din Giurgiu, Nicolae Barbu, potrivit Agerpres.

El a afirmat că nu se consideră vinovat în privinţa acestui caz. "Nimic nu se întâmplă fără săgeţi către primar pentru că nu se face delimitarea clară între prerogativele primarului, obligaţiile lui şi ale celorlalte departamente, aici nu a fost nici treaba Primăriei, nici a primarului, ci strict a constructorului care va răspunde", a completat primarul municipiului Giurgiu.

Nicolae Barbu a afirmat că a fost constituită o comisie la nivelul Primăriei municipiului Giurgiu care va evalua distrugerile respective, se va implica şi Inspecţia în Construcţii, iar în urma unei expertize se va stabili ce se va întâmpla cu acel bloc. Primarul crede că în final şi acel bloc va fi demolat, deoarece se află de zece ani în atenţia ANL, care a trimis adrese prin care arată că reparaţia şi reabilitarea costă 650 de euro pe metrul pătrat, iar costurile pentru construcţia unui bloc nou sunt de 328 de euro pe metrul pătrat. "De ce s-ar face lucrări de consolidare şi reabilitare la un astfel de bloc, când cu aceeaşi bani construieşti aproape două blocuri noi, nu se justifică investiţia", a mai spus primarul municipiului Giurgiu.

În primăvara acestui an, Primăria municipiului Giurgiu a început evacuarea locatarilor dintr-un bloc din municipiu care a funcţionat ca şi cămin de familişti pentru că nu mai prezenta siguranţă în exploatare. Blocul trebuia demolat, urmând să fie ridicate alte construcţii sociale, numai că firma care trebuia să execute aceste lucrări a confundat imobilul şi a început demolarea unui bloc alăturat aflat în aceeaşi stare de degradare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.