Un tribunal al Federaţiei italiene de fotbal (FIGC) l-a sancţionat cu o suspendare de 16 luni din orice activitate legată de fotbal pe fostul preşedinte al lui Juventus Torino, Andrea Agnelli, într-un caz de nereguli în plăţile efectuate de club către jucători, a anunţat luni FIGC, citată de Reuters.
Andrea Agnelli, una dintre figurile din spatele proiectului eşuat al Super Ligii europene, a primit şi o amendă de 60.000 de euro, a indicat FIGC, conform Agerpres.
El a fost preşedintele lui Juventus mai bine de un deceniu, dar a demisionat în luna noiembrie, în urma unui scandal financiar care a lovit cel mai titrat club din fotbalul italian.
În cadrul aceluiaşi dosar, Juventus a acceptat în luna mai să plătească o amendă de 718.000 de euro şi să nu conteste o penalizare de 10 puncte pentru sezonul trecut din Serie A, într-o înţelegere la care a ajuns cu autorităţile fotbalului italian.
Comentează