Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au confiscat, miercuri, 500 de kilograme de somn importate din Italia, şi au indisponibilizat un autovehicul cu care era transportată această cantitate, în urma unei acţiuni desfăşurate împreună cu poliţiştii tulceni, în satul Cataloi, din apropierea municipiului Tulcea, a informat, miercuri, instituţia.
Autoturismul care transporta cantitatea de peşte avea numere de înmatriculare din Braşov, iar pentru cele 500 de kilograme de somn nu existau documente de provenienţă.
"Din verificările efectuate, a rezultat că peştele provenea din Italia, fiind achiziţionat de o firmă din Braşov şi urmând să fie valorificat prin intermediul unor operatori din Tulcea, fără existenţa unor documente legale reale care să justifice provenienţa şi trasabilitatea", a precizat Garda de Mediu, într-o informare pe reţelele de socializare.
Peștele a fost confiscat și predat unui operator autorizat
Cantitatea de peşte a fost confiscată şi predată unui operator autorizat pentru comercializare, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat în vederea confiscării.
"Nu vorbim doar despre un transport fără acte, ci despre o încercare clară de a introduce pe piaţă produse fără trasabilitate, printr-un lanţ comercial construit pe documente inexistente sau nereale. Suntem în teren şi verificăm fiecare verigă implicată. Astfel de practici afectează atât resursele naturale, cât şi operatorii corecţi care respectă legea", a menţionat comisarul general adjunct al GNM, Marius Niţă, coordonator al activităţii.



























Comentează