Iniţiativele derulate de Guvern pentru a sprijini predarea în limba română în şcolile româneşti din afara graniţelor au fost pe agenda discuţiilor purtate, miercuri, de ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, cu o delegaţie a etnicilor români din Ucraina, aflată în vizită la MRP.
"Agenda de discuţii a cuprins analiza efectelor noii legi a învăţământului din Ucraina, proiectele aflate în desfăşurare care beneficiază de sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), precum şi iniţiativele derulate de Guvernul României pentru a sprijini predarea în limba română în şcolile româneşti din afara graniţelor. Cu acest prilej, ministrul a prezentat pe larg măsurile deja întreprinse de MRP în beneficiul etnicilor români înscrişi în sistemul de învăţământ ucrainean cu predare în limba română, care acţionează pe două dimensiuni: sprijinirea elevilor care învaţă în limba română în Ucraina şi susţinerea profesorilor care predau discipline de studiu în limba română. Totodată, ministrul a pus în discuţie posibilitatea de a extinde proiectul propriu al MRP 'Descoperă şi Cunoaşte România' pentru tinerii etnici români din Ucraina", se arată într-un comunicat al MRP, conform Agerpres.
Delegaţia etnicilor români din Ucraina a fost formată din reprezentanţi ai mediului asociativ, ai presei scrise de limba română din Ucraina şi ai altor instituţii culturale şi de învăţământ.































Comentează