Ministerul Apărării Naționale a declanșat un exercițiu de mobilizare a rezerviștilor din București și Ilfov, iar mii de persoane care au făcut armata înainte de anul 2004 au fost chemate, în aceste zile, pentru instrucție și evaluare. Printre cei chemați s-a aflat și Andrei Roșu, fostul solist de la „Gaz pe foc” și sportiv de anduranță.
Acesta a povestit într-o postare pe Facebook cum a decurs prezentarea sa la exercițiul de mobilizare, dar și ce l-a nemulțumit.
„Nu am plecat pe front. Cum a fost azi, la „mobilizare” (și ce se poate îmbunătăți). Azi dimineață la 7:55 m-am prezentat conștiincios la unitatea militară menționată pe „ordinul de chemare a rezerviștilor”. Ca în orice astfel de proces bine organizat, locația nu este în apropierea domiciliului, ci în partea opusă a orașului — la doar 50 de minute și două mijloace de transport în comun.
M-am pus disciplinat la coadă, de maximum 100 de persoane, în fața unității militare. Ca paranteză (și ca să dau un mic spoiler): două ore mai târziu, coada era zero. Probabil că toată lumea a presupus, ca mine, că „ora 08:00–20:00” nu este un interval în care te poți prezenta oricând, ci timpul efectiv pe care îl vom aloca pentru „exercițiul / antrenamentul de mobilizare”.
Neștiind cât va dura și ce se va întâmpla acolo, mi-am luat un ghiozdan cu calorii (cookies home-made din ovăz și pudră proteică), un termos cu ceai și un bidon de hidratare, cu apă. Să fie... Plus un încărcător portabil, pentru telefon.
Pe la 8:15, m-am intersectat cu un fost coleg de liceu, care venise de la 6 dimineața (!), „ca să scape mai repede”. În cazul lui, a fost o decizie înțeleaptă — mi-a zis că „a durat zece minute și... gata”.
Pe la 8:45, am intrat în unitate și am fost direcționat către o zonă cu corturi.", este prima parte a mesajului.
"Din păcate, au un singur metru de croitorie..."
Fostul cântăreț a continuat
"După alte 20 de minute de așteptare, am intrat în cortul alocat celor domiciliați în sectorul 1, unde mi s-a cerut cartea de identitate și livretul militar, pentru a li se face copie.
Am fost direcționat ulterior către următorul cort: „ultimul pe dreapta dacă sunteți sănătos, ultimul pe stânga dacă aveți probleme medicale”.
La acest cort era o nouă coadă, destul de mare, dar m-am bucurat să văd câți rezerviști sunt (încă) fără probleme medicale.
O altă paranteză: lângă corturi era o tonetă cu ceai, cafea etc. (la 1 leu, din câte am înțeles).
După încă 40–45 de minute de așteptare, am intrat în cortul numit „de echipare”.
Acolo, o doamnă cu un metru de croitorie și un domn cu un pix și un caiet.
„Ce înălțime aveți și ce număr la pantofi?”, apoi am fost măsurat în jurul capului („54!”) și la piept („50!”).
Între timp, a intrat un ofițer și a întrebat dacă ajută să mai „trimită oameni”, ca să meargă treaba mai repede.
Doamna i-a răspuns că, din păcate, au un singur metru de croitorie...
După aceste măsurători complexe, bucuros că plec pe lumină, că nu am fost cipat și nici trimis pe front, am pornit spre birou.", a mai transmis sportivul.
În încheiere, Roșu a spus și ce l-a nemulțumit.
"Ce s-ar putea îmbunătăți?
1. După cum scriam și ieri: comunicarea — mai multe informații incluse în ordinul de chemare.
2. O investiție majoră, echivalentul a 0,0000000001% din PIB, în câteva sute de metri de croitorie.
3. Având în vedere „complexitatea” procesului prin care am trecut, o locație mai apropiată de domiciliu ar economisi mult timp. Sau, și mai bine, să se fi rezolvat telefonic sau online. Cred că avem cu toții în casă un metru de croitorie...”, a povestit Andrei Roșu.
Comentează