Miliardarul Andrej Babis, susţinător al preşedintelui american Donald Trump, a revenit marţi în funcţia de prim-ministru al Republicii Cehe, la două luni după alegerile parlamentare câştigate de partidul său, ANO, şi la patru ani după ce a pierdut puterea, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Babis, în vârstă de 71 de ani, care a condus anterior ţara între 2017 şi 2021, a fost numit oficial de preşedintele Petr Pavel.
"Le promit tuturor cetăţenilor Republicii Cehe să le apăr interesele, atât la nivel naţional, cât şi internaţional", a declarat el presei adunate la ceremonia de învestitură.
Neavând o majoritate suficientă pentru a guverna singur - cu 80 de locuri din 200 -, a semnat un acord de coaliţie cu SPD, partid eurosceptic de extremă dreapta, şi cu Vocea Automobiliştilor, formaţiune de dreapta.
Babis, care a făcut campanie electorală pe baza promisiunii de a creşte beneficiile sociale şi de a reduce ajutorul acordat Ucrainei, acordând prioritate cehilor, a promis loialitate faţă de Uniunea Europeană în urma alegerilor.
Însă revenirea sa la putere ar putea însemna o poziţie mai critică faţă de Bruxelles şi o apropiere de Ungaria şi Slovacia, care au refuzat orice ajutor militar pentru Ucraina şi obstrucţionează sancţiunile împotriva Rusiei.
Anul trecut, Babis şi-a unit forţele cu premierul ungar Viktor Orban, care a salutat în octombrie victoria electorală a aliatului său, pentru a forma grupul parlamentar eurosceptic "Patrioţi pentru Europa".
După o scurtă analiză a situaţiei, Babis a respins în cele din urmă apelul SPD de a organiza un referendum privind ieşirea din UE.
Fostul comunist, care şi-a făcut averea în afaceri, conduce în special conglomeratul alimentar şi chimic Agrofert, fondat în 1993. Conform Forbes, este a şaptea cea mai bogată persoană din Republica Cehă, o ţară cu 10,9 milioane de locuitori şi, de asemenea, membră a NATO.
Născut la Bratislava pe 2 septembrie 1954, a ales cetăţenia cehă după divizarea Cehoslovaciei în 1993 şi a intrat în politică în 2011, fondând mişcarea generală Acţiunea Cetăţenilor Nemulţumiţi (ANO, "Da" în cehă).
După înfrângerea la limită la alegerile parlamentare din 2021, nu a reuşit să fie ales preşedinte în 2023 împotriva lui Petr Pavel.
Acesta din urmă stipulase drept condiţie pentru numirea sa în funcţia de şef al guvernului găsirea unei soluţii la potenţialele conflicte de interese cu activităţile sale comerciale.
Săptămâna trecută, Babis a anunţat că va transfera operaţiunile conglomeratului său către o entitate independentă, în aşteptarea moştenirii de către copiii săi. Pavel şi-a exprimat satisfacţia faţă de această decizie, deşi lipsa detaliilor ridică semne de întrebare, având în vedere trecutul miliardarului.
Acuzaţiile de abateri la adresa sa sunt persistă, iar adversarii săi îl acuză că a confundat interesele Republicii Cehe cu cele ale afacerii sale.
Babis încă se confruntă cu suspiciuni de fraudă cu subvenţii europene în 2007, acuzaţii pe care le neagă, susţinând că a fost o campanie de denigrare.
Babis s-a confruntat, de asemenea, cu acuzaţii că ar fi fost agent al poliţiei secrete comuniste în anii 1980, afirmaţii pe care le neagă vehement.
Echipa sa guvernamentală are nevoie în continuare de aprobarea lui Pavel, care şi-a exprimat rezervele cu privire la alegerea lui Filip Turek, o figură importantă din partidul Vocea Automobiliştilor, pentru portofoliul Mediului.
Turek este anchetat pentru violenţă domestică şi viol, în urma unei plângeri depuse de o fostă parteneră.
Turek a făcut, de asemenea, obiectul unei anchete a poliţiei pentru saluturi naziste, care a fost în cele din urmă abandonată. Presa cehă a publicat, de asemenea, mesaje rasiste şi homofobe pe reţelele de socializare atribuite lui Turek.






























Comentează