Angajații Spitalului de Copii din Iaşi, scrisoare deschisă către autorități: 'Nu transformaţi infecţiile nosocomiale în vinovăţie colectivă'

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 03-10-2025 22:35

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi

Angajaţii Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, că munca lor este ”anulată şi blamată” în urma unui ”eveniment nefericit”, ei cerând ca infecţiile nosocomiale să nu fie transformate în ”instrument de vinovăţie colectivă”. Scrisoarea vine după ce mai mulţi copii internaţi la Terapie Intensivă la această unitate medicală au fost infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens, iar şapte dintre ei au murit.

Într-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui României, premierului, ministrului Sănătăţii şi opiniei publice, angajaţii Spitalului de Copii din Iaşi îşi exprimă ”profunda durere şi regretul” faţă de familiile celor şapte copii decedaţi în urma internării la Spitalul ”Sf. Maria” Iaşi, scrie news.ro.

”În acelaşi timp, recunoaştem că, orice am simţi, nu se poate compara cu ceea ce trăieşte un părinte care trece prin asemenea clipe, care trece prin ceea ce nimeni n-ar trebui să îndure. O recunoaştem, pentru că, prin însăşi natura muncii noastre, ajungem adesea martori la astfel de durere, care se adună în timp şi pentru noi. (…) Ceea ce s-a întâmplat este o tragedie pe care cu toţii am vrea s-o împiedicăm pe viitor. Şi tocmai de aceea, e important să stabilim faptele, să înţelegem împreună cum s-a ajuns aici, pentru a discerne cum putem remedia”, transmit angajaţii spitalului ieşean.

Munca unui întreg personal medical este anulată şi blamată în urma unui eveniment nefericit

În acelaşi timp, angajaţii susţin că imaginea întregului spital ”a fost afectată profund prin acuzaţii dure, înainte ca datele oficiale ale anchetei să fie făcute publice”.

”Munca unui întreg personal medical al spitalului, cu o experienţă de peste 50 ani, care şi-a făcut datoria cu profesionalism şi dedicare în tot acest timp, este anulată şi blamată în urma unui eveniment nefericit şi nedorit de toţi cei implicaţi în tratarea acestor copii. Putem oare să nu ţinem cont de toate cazurile tratate cu succes, cazuri de boli rare pentru care am obţinut programe naţionale de diagnostic şi tratament, pacienţi cu boli grave, veniţi din toate cele 7 judeţe ale Moldovei, dar şi de oriunde din ţară, pentru că, oricând poarta spitalului nostru a fost deschisă?”, arată angajaţii spitalului în acelaşi document.

Aceştia mai susţin că toţi pacienţii implicaţi în focar prezentau comorbidităţi severe, respectiv boli genetice grave, cancer, malnutriţie severă, malformaţii cerebrale congenitale, malformaţii gastrointestinale congenitale, afecţiuni renale cu risc asupra prognosticului vital.

”Cei care ne atacă sistematic trebuie să înţeleagă că profesionalismul şi viaţa nu sunt jocuri pentru senzaţional. Este trist şi revoltător că astfel de tragedii ajung în spaţiul public prezentate tendenţios, unde oricine îşi dă cu părerea şi se erijează în procuror sau judecător, de multe ori fără cunoştinţele necesare pentru a înţelege realitatea medicală, dar cărora internetul le-a oferit o tribună pentru a exprima verdicte. Oricât de bine pregătit profesional sau bine intenţionat, oricine poate greşi sub imperiul stresului şi al oboselii, chiar şi când miza este atât de mare şi de preţioasă cum e viaţa umană. De aceea, soluţia nu o reprezintă doar pedepsirea şi blamarea vinovaţilor la nivel individual, ci remedierea întregului sistem în cadrul căruia activăm cu toţii”, adaugă angajaţii Spitalului de Copii din Iaşi.

În acelaşi timp, angajaţii unităţii medicale îi cer ministrului Sănătăţii să devină liantul între partea legislativă şi de control, personalul medical şi populaţie.

”Este vital ca între aceste părţi să existe dialog, echilibru şi încredere reciprocă, iar rolul dumneavoastră, în calitate de reprezentant al autorităţii statului, este esenţial în a media şi a armoniza interesele şi nevoile fiecărui segment implicat. Scăderea încrederii populaţiei prin declaraţii acuzatoare nu face bine nici sistemului medical care se doreşte reformat, nici personalului medical care îşi pierde motivaţia, nici populaţiei care alege să nu se mai prezinte la medic de frică, expunându-se la agravarea unor boli. (…) Cerem să nu transformaţi infecţiile nosocomiale într-un instrument de vinovăţie colectivă, ci într-un subiect de mobilizare comună. Cel mai constructiv, fiecare infecţie raportată trebuie privită în primul rând ca o oportunitate de a învăţa, de a corecta, de a preveni – nu ca o armă de imagine împotriva medicilor sau a unităţilor sanitare”, mai spun angajaţii spitalului în scrisoarea deschisă.

Raport-șoc la Spitalul de Copii din Iași: controlul Ministerului Sănătății dezvăluie haosul din unitatea în care au murit șapte bebeluși

Context

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii arăta că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese, iar un al şaptelea bebeluş, care era infectat cu aceeaşi bacterie şi avea şi alte afecţiuni grave, a murit la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că raportul Inspecţiei Sanitare de Stat şi cel al Corpului de Control al ministerului au evidenţiat ”deficienţe grave” cu privire la modul în care au fost aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecţiile nosocomiale în Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi, dar şi nerespectarea legislaţiei privind numirea în funcţie a şefei secţiei ATI din spital şi a medicului epidemiolog. Rogobete a anunţat că aceste două rapoarte vor fi trimise către Parchetul General. Ministrul a subliniat că şi în anul 2024 au fost făcute controale în spital, şi atunci au fost descoperite nereguli, şi niciuna dintre recomandările lăsate nu a fost pusă în aplicare. ”Avizul de funcţionare pentru această unitate a fost emis ilegal”, a arătat Rogobete. ”Foarte interesant şi acesta este principalul motiv pentru care voi transmite raportul Pachetului General, în planul cadru de conformare anexat la autorizaţia sanitară de funcţionare nu este prevăzut niciun obiectiv de remediere şi nu se stipulează niciunde că în saloanele de ATI nu există chiuvetă”, a adăugat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri