Cancelarul german Angela Merkel încheie vineri o săptămână diplomatică, consacrată în special Africii, cu scopul de a stăvili afluxul de migranţi către Europa, care fug de pe un continent devastat de conflicte şi sărăcie, comentează France Presse, potrivit agerpres.
În încheierea acestui maraton diplomatic, Merkel îl primeşte vineri la Berlin pe preşedintele nigerian Muhammadu Buhari, după ce îl primise miercuri pe conducătorul Ciadului, Idriss Deby. Anterior, ea îşi încheiase un turneu în Africa început duminica trecută, care a inclus destinaţii precum Mali, Niger şi Etiopia, sediul Uniunii Africane.
Citeşte şi: Tentativă de ASASINAT împotriva unui ambasador SUA
În timp ce Germania, prima economie europeană, rămâne destinaţia preferată pentru solicitanţii de azil în special din Siria şi din Irak, cancelarul pledează pentru un ajutor sporit pentru mai multe ţări africane.
Obiectivul este limitarea afluxului de migranţi care încearcă să ajungă în Europa, fugind de sărăcie şi conflicte. De la începutul anului, peste 300.000 au traversat astfel Mediterana, dintre care cei mai mulţi sunt originari din Africa subsahariană, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Citeşte şi: Accident de autocar în Coreea de Sud. 10 pasageri au murit
Miza este importantă pentru cancelar: sancţionată recent prin două înfrângeri electorale locale pentru politica sa în domeniul migraţiei, considerată prea generoasă, Angela Merkel a schiţat o recunoaştere a vinovăţiei, estimând că Europa - cu Germania în frunte - a realizat cu întârziere amploarea crizei migraţiei pe plan mondial.
Pentru a limita fluxul migrator dinspre Africa, ea militează pentru acorduri similare celui încheiat în martie între UE şi Turcia: în schimbul unui ajutor de trei miliarde de euro, Ankara a oprit plecările de migranţi spre Grecia.
Citeşte şi: The New York Times respinge acuzaţiile de defăimare ale lui Donald Trump
Un acord asemănător "urmează să fie încheiat înainte de toate cu Egiptul, dar şi cu alte ţări africane", spusese Merkel în septembrie.
Recent, ea a insistat din nou asupra necesităţii unui astfel de parteneriat pentru că bunăstarea ţărilor africane este în "interesul germanilor".
"Refugiaţii sunt la uşa noastră" şi Germania trebuie să facă faţă problemei, a adăugat ea, în timp ce ţara sa a primit circa 890.000 de migranţi în 2015. Cei mai mulţi sunt veniţi din Siria şi Afganistan, dar şi din Eritreea (13.000) şi Nigeria (10.000), ţară bogată în petrol, la fel din Camerun, Niger şi Ciad, care se confruntă cu violenţele grupării jihadiste Boko Haram.
Citește și: Siria: 17 morţi în explozia unei maşini capcană la un post de control rebel (OSDO)
În cursul turneului său african din această săptămână, ea i-a avertizat pe solicitanţii de azil faţă de pericolele care îi aşteaptă: "Traficul de persoane trebuie să înceteze, mulţi oameni au murit deja în Mediterana".
"Adesea, tinerii în drum spre Europa, au idei total false despre Europa. Ei se îmbarcă într-o călătorie cu riscul vieţii lor, fără să ştie ce-i aşteaptă şi nici dacă vor putea rămâne", a mai declarat cancelarul german.
În cursul unui summit la Luxembourg, ministrul de interne german, Thomas de Maiziere, a pledat joi pentru ca migranţii salvaţi din Marea Mediterană să "fie readuşi în adăposturi sigure în Africa de Nord".
Citește și: Guvernatoarea capitalei nipone ŞI-A REDUS salariul la jumătate
Potrivit cancelarului, reglementarea crizei migratorii trece înainte de toate prin stabilizarea ţărilor de origine, una din temele abordate în cursul summitului UE-Africa de anul trecut în Malta.
Este important ca Africa să nu piardă "spiritele cele mai strălucite", indispensabile dezvoltării continentului, a insistat ea în cadrul vizitei în Mali.
În 2017, Germania, care va asigura preşedinţia G20, va găzdui un summit consacrat investiţiilor în Africa, în special în domeniile transporturilor şi energiei, a spus ea.
Citește și: Nicolas Sarkozy atrage atenţia asupra unor noi posibile atacuri teroriste
Berlinul i-a promis Nigerului, principala ţară de tranzit pentru migranţi, 10 milioane de euro ca ajutor militar şi 17 milioane pentru dezvoltare, un pachet foarte modest comparativ cu "Planul Marshall" cerut UE de preşedintele Mahamadou Issoufou.
Merkel mai trebuie să argumenteze în faţa Bruxellesului utilitatea unui pact în privinţa migraţiei cu Africa, ceea ce este departe de a fi uşor: potrivit săptămânalului Der Spiegel, comisarul pentru extindere Johannes Hahn şi-a exprimat deja reticenţele faţă de Berlin, notează AFP.
Comentează