Angela Merkel are un mesaj tranșant pentru Ungaria: 'Nu poate să ignore hotărârea CJUE cu privire la refugaţi'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-09-2017

Actualizat: 13-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cancelarul german Angela Merkel consideră că este inacceptabil ca Ungaria să ignore hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care o obligă să primească refugiaţi în baza unui plan european, însă nu spune şi care sunt consecinţele acestei poziţii, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

Premierul ungar populist Viktor Orban a declarat că a ”luat notă” de hotărârea CJUE de săptămâna trecută, însă continuă să se opună planului de împărţire a refugiaţilor din Grecia şi Italia în celelalte state membre UE pe bază de cote.

Citește și: Marea Britanie face primul MARE pas pentru ieșirea din UE. Supremația dreptului european a fost abrogat

Faptul ”ca un Guvern să spună că nu este interesat de un verdict al Curţii Europene de Justiţie nu poate să fie acceptat”, a declarat Merkel pentru ediţia de marţi a cotidianului Berliner Zeitung.

Întrebată dacă Ungaria ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, Merkel răspunde că ”asta înseamnă că este afectată o chestiune europeană fundamentală, pentru că, în ceea ce mă priveşte, Europa este un loc guvernat de legi”.

Merkel a subliniat că această problemă este necesar să fie discutată la summitul UE prevăzut în octombrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri