Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel și Francois Hollande au anunțat ce se va întâmpla cu imigranții

merkel hollande

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au anunţat luni că vor prezenta împreună o propunere pentru o politică de azil comună la nivelul Uniunii Europene şi au cerut Italiei şi Greciei să deschidă rapid centre de înregistrare a refugiaţilor, transmit agenţiile AFP şi EFE.

În aceste centre, refugiaţii ce ar putea îndeplini condiţiile pentru a primi azil vor fi separaţi de imigranţii economici care au venit în Europa motivaţi doar de dorinţa de a găsi un trai mai bun, iar aceştia din urmă ar trebui să fie retrimişi în ţările lor. Crearea unor astfel de centre a fost deja decisă la Consiliul European din luna iunie, dar până în prezent niciunul nu a fost înfiinţat.

'Nu putem tolera o asemenea întârziere', a punctat Angela Merkel în faţa presei după întrevederea avută la Berlin cu Francois Hollande, ea insistând ca respectivele centre să fie create încă de anul acesta în ţările aflate în prima linie a valului de imigranţi ilegali, precum Italia şi Grecia.

De asemenea, Angela Merkel a menţionat că atunci când Uniunea Europeană va avea în mod global aceeaşi legislaţie privind azilul, toate statele blocului comunitar vor trebui să o aplice 'cât mai repede posibil', Germania şi Franţa urmând să formuleze o propunere comună în acest sens.

Şefa guvernului de la Berlin a subliniat din nou necesitatea elaborării la nivelul UE a unei liste comune cu 'ţări sigure', ce respectă standardele democratice minime şi de unde să nu fie acceptaţi refugiaţi care invocă motive politice pentru a primi azil.

'Trebuie să creăm un sistem unificat al dreptului de azil' precum şi o 'politică comună şi cu reguli comune privind imigraţia', a declarat la rândul său preşedintele Hollande. Dar el a reluat şi controversata idee a împărţirii refugiaţilor prin cote între statele membre UE, invocând argumentul 'solidarităţii', vorbind despre o 'repartizare echitabilă a refugiaţilor care ar putea primi azil' , precum şi despre 'o repatriere în demnitate a persoanelor intrate în mod ilegal' în Europa.

'Au existat momente în istoria noastră europeană când ne-am confruntat cu o situaţie excepţională, iar astăzi avem o astfel de situaţie şi este una care va dura', a concis liderul de la Elysee.

Circa 250.000 de imigranţi ilegali din afara Europei au sosit pe continentul european de la începutul anului în curs, situaţie ce a creat o criză umanitară fără precedent.

Unii dintre aceşti refugiaţi provin din zone de conflict, precum Siria sau Afganistan, dar majoritatea vin din ţări africane motivaţi de dorinţa de a găsi un trai mai bun în Europa, ei profitând de anarhia din Libia pentru a tranzita această ţară şi traversează apoi Marea Mediterană mai ales către Grecia şi Italia. O altă rută, folosită în special de sirieni şi afgani, este traversarea Turciei şi apoi a unei porţiuni din Marea Egee către insulele greceşti.

În timp ce în Grecia şi Italia sosesc de obicei imigranţi clandestini proveniţi din afara Europei, Germania se confruntă la rândul ei cu un val masiv de refugiaţi originari în mare parte din ţările balcanice. Potrivit unor estimări, numărul imigranţilor clandestini ajunşi pe teritoriul german urmează să depăşească până la sfârşitul acestui an cifra de 800.000.

O demonstraţie iniţial paşnică organizată sâmbătă în oraşul german Heidenau de partidului neonazist NPD a degenerat în confruntări între forţele de ordine şi protestatarii nemulţumiţi de sosirea refugiaţilor, 31 de poliţişti fiind răniţi, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.