DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angela Merkel îl ține sub papuc pe Vladimir Putin: Germania îi dă INTERZIS Rusiei în Grupul ţărilor puternic industralizate

putin merkel putin

Rusia nu poate fi readmisă în Grupul statelor puternic industrializate (G7/G8) atât timp cât nu se rezolvă problema regiunii Crimeea, anexată de Moscova în anul 2014, şi conflictul separatist din estul Ucrainei, afirmă ministrul german de Externe, Heiko Maas, scrie mediafax.ro.

Şeful diplomaţiei de la Berlin a refuzat astfel ideea preşedintelui SUA, Donald Trump, de readmitere a Rusiei în Grupul G7/G8. "Cauza pentru care Rusia a fost exclusă a fost anexarea Crimeei şi intervenţia în estul Ucrainei. Atât timp cât nu avem o soluţie în aceste cazuri, eu nu văd nicio şansă", a declarat Heiko Maas într-un interviu acordat publicaţiei Rheinische Post.

Citește și: Legea a fost promulgată! Apar noi reguli pentru cei care locuiesc la bloc

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat în iunie cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre planul Washingtonului de invitare a liderului de la Kremlin la summitul G7/G8. Guvernul Marii Britanii a comunicat atunci că este dreptul Washingtonului de a decide ce lideri sunt invitaţi la reuniunea de anul acesta a Grupului ţărilor puternic industrializate, G7/G8, în condiţiile în care summitul se va desfăşura în SUA. Însă Guvernul de la Londra a semnalat că se opune readmiterii Rusiei în Grupului naţiunilor puternic industrializate. La rândul său, premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că Rusia nu va fi binevenită în organizaţie atât timp cât nu respectă reglementările internaţionale. Participarea Rusiei la reuniunile G8 a fost suspendată în 2014, după anexarea regiunii ucrainene Crimeea.

În schimb, Heiko Maas a subliniat acum că este necesară cooperarea cu Rusia în "numeroase dosare internaţionale". "Ştim de asemenea că avem nevoie de Rusia în soluţionarea unor conflicte precum cele din Siria, din Libia şi din Ucraina. Aceste probleme se rezolvă împreună cu Rusia, nu prin dispute cu Rusia", a subliniat Heiko Maas.

Citește și: Lovitură pentru Elena Udrea! Anunțul făcut de DNA: Cum a fost ‘premiat’ cel care a turnat-o pe fosta șefă a Turismului

În altă ordine de idei, şeful diplomaţiei de la Berlin a apreciat luni că relaţiile Germaniei şi ale Uniunii Europene cu Statele Unite nu se vor îmbunătăţi automat în situaţia în care preşedintele american, Donald Trump, nu va obţine încă un mandat.

"Cei din Europa care acum pariază totul pe o schimbare la Casa Albă ar trebui să fie pregătiţi pentru faptul că nici măcar în acest caz relaţiile nu vor mai fi la fel de confortabile cum erau la un moment dat. Poziţiile SUA la nivel de politică externă şi în materie de securitate s-au schimbat, iar acest lucru nu este doar de când a devenit Donald Trump preşedinte", a declarat Heiko Maas în interviul acordat publicaţiei Rheinische Post. Ministrul german de Externe a subliniat că Guvernul de la Berlin depune eforturi pentru "a face mai rezistentă relaţia transatlantică în pofida diferenţelor de opinie". "Am observat că a devenit mai dificilă comunicarea şi că Preşedinţia SUA ia decizii fără a se consulta cu partenerii din Europa. Dar avem nevoie de Statele Unite în viitor, iar acest lucru este valabil şi invers. Statele Unite rămân cel mai important partener al nostru în afara Europei", a subliniat Heiko Maas.

Citește și: Gabriela Firea plantează bomba la ușa Guvernului: ‘Avem de toate, dar sunt prost organizate’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.