Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANI a prins un nou lot de aleşi locali incompatibili

ani

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 14 foști sau actuali aleși locali (cinci primari, un fost primar, doi viceprimari, șase consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Lista nominală a celor 14 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:

1)

DIACONU DAN AUREL

Viceprimar al Municipiului Timișoara

Jud. Timiș

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie - 18 octombrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția deadministrator al S.C. SPEED DISTRIBUTION S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

 

2)

 

CONCIOIU NICOLAE

Primar al Comunei Gușoieni

Jud. Vâlcea

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 mai 2011, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de mediator în cadrul CONCIOIU NICOLAE - BIROU DE MEDIATOR și în cadrul Asociației profesionale de mediatori „ASOCIAȚIA CENTRUL DE MEDIERE VÂLCEA”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

3)

DINU ION

Primar al Comunei Amărăștii de Jos

Jud. Dolj

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 2009 - 2011 și 2012 - 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Amărăștii de Jos, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

 

 

4)

 

MORARU COSTEL

Primar al Comunei Puiești

Jud. Vaslui

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 05 iulie 2011, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul MORARU C-TIN COSTEL PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

 

Începând cu data de 11 iunie 2012, MORARU COSTEL deține și funcția publică de conducere de Secretar al Comunei Puiești, simultan cu funcția de primar, încălcând, astfel, și dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

 

De asemenea, persoana evaluată s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 28 martie 2012 - 27 februarie 2014, întrucât a deținut calitatea de membru PNL, încălcând, astfel, dispozițiile art. 116, alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

 

5)

MUREȘAN IOAN-FLORIN

Primar al Comunei Baciu

Jud. Cluj

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2012  - 18 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, diferite funcții de conducere ori de execuție la diferite societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

6)

ANDRICI IRONIM

Primar al Comunei Tămășeni

Jud. Neamț

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 02 iulie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică - membru cooperator fondator al CONSUMCOOP TĂMĂȘENI SOCIETATE COOPERATIVĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

 

7)

JIANU VASILE

Fost Primar al Comunei Sadova

Jud. Dolj

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2009 - 26 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția deadministrator al S.C. ENERGO SADOVA S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

8)

ALEXANDRU PAUL ȘTEFAN

Viceprimar al Orașului Însurăței

Jud. Brăila

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2012 - 08 septembrie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al S.C. PREFIX IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

9)

SORICI GHEORGHE SILVIAN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Cisnădie

Jud. Sibiu

În perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. SOBIS SOLUTIONS S.R.L., societate comercială la care deține funcția de administrator, a încheiat un număr de 5 contracte de prestări servicii cu Primăria Orașului Cisnădie.

 

În perioada 20008 - 2012, societatea comercială a furnizat Primăriei Orașului Cisnădie servicii și produse în valoare totală de 291.751,77 Lei.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.

10)

ROSTOGOLEA CRISTIAN ROMICĂ

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Sisești

Jud. Mehedinți

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 februarie 2009 - 29 noiembrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de Șef al Serviciului pentru Situații de Urgență din cadrul Compartimentului Administrativ - care face parte din aparatul de specialitateal Primarului Comunei Sisești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

11)

LOHAN VASILE

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Negrești-Oaș

Jud. Satu-Mare

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2012 - prezent, întrucât S.C. NORD PARC S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia deține calitatea de asociat și funcția de administrator) a încheiat un contract comercial de prestări servicii cu Primăria Negrești-Oaș, în temeiul căruia societatea a încasat suma de 4.500 Lei.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.

12)

NISTOR MARIAN-TUDOR

Consilier local în cadrul Consiliului Local Câmpina

Jud. Prahova

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 iunie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de Director al Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

13)

NISTORESCU ION

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Prundeni

Jud. Vâlcea

S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2008 - 2012, S.C. SOLVEDA IMPEX S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține atât calitatea de asociat, cât și cea de administrator) a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu Primăria Comunei Prundeni, în temeiul căruia societatea a încasat suma de 20.738,78 Lei.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.

14)

STĂNESCU GEORGEL-SEBASTIAN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Ungheni

Jud.  Argeș

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de  20 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de muncitor calificat IV în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Ungheni, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Vezi şi: Viceprimarul Timişoarei, prima reacţie la raportul de incompatibilitate al ANI

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.