Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANI dă lovitura în Săptămâna Mare: 14 aleși locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

romaniatv.net
ani sigla

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 14 aleși locali, după cum urmează:

PROTEASA ALEXANDRU CONSTANTIN, Vicepreședinte al C.J. Timiș și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Com. Moșnița Nouă, Jud. Timiș - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al Com. Moșnița Nouă privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal prin care se aprobă introducerea în intravilanul extins al localității a unei suprafețe de teren aflat în proprietatea societății în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, producându-se astfel un folos patrimonial pentru sine, respectiv pentru societate.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 și art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019.

DOSARU ELENA IULIANA, Consilier județean în cadrul C.J. Prahova - INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 octombrie 2020 – 17 iunie 2022 întrucât a deținut și exercitat simultan cu funcția de consilier județean și funcția de membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale de interes local, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 227, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

VLASICI MARIAN, Primar al Com. Lupac, Jud. Caraș-Severin - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

În perioada exercitării mandatului de primar, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la emiterea și adoptarea unor acte administrative privind asociația în cadrul căreia deținea calitatea de președinte, încălcând astfel prevederile art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către VLASICI MARIAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit acte privind asociația sportivă în cadrul căreia a deținut calitatea de președinte.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către persoana evaluată a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Lupac, funcția de președinte deținută în cadrul asociației.

VINTILĂ DUMITRU, Primar al Com. Drăgușeni, Jud. Galați - INCOMPATIBILITATE, CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai 2018 – 08 mai 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de primar și o funcție contractuală în cadrul Primăriei Comunei Drăgușeni, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, în calitate de primar a semnat acte administrative aferente unui proiect derulat de Primăria Drăgușeni, în cadrul căruia a deținut o funcție contractuală în perioada 10 mai 2018 – 08 mai 2021, producând un folos material pentru sine. Persoana evaluată a încălcat astfel și prevederile art. 70, art. 71 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către VINTILĂ DUMITRU a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar a semnat la data de 09 mai 2018 contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Drăgușeni, reprezentată legal de primar în calitate de angajator și VINTILĂ DUMITRU în calitate de angajat, pe o funcție contractuală în cadrul primăriei.

BOAMBEȘ DANIEL, Primar al Com. Constantin Daicoviciu, Jud. Caraș-Severin - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

În calitate de primar a semnat dispoziția din data de 15 septembrie 2020 privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu, încălcând astfel prevederile art. 70 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către BOAMBEȘ DANIEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu.

STOICA GABRIEL, Primar al Com. Sălcioara, Jud. Ialomița - SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, jud. Ialomița cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către STOICA GABRIEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2016-2020 a semnat o serie de acte administrative în urma cărora sora acestuia a fost numită într-o funcție contractuală de execuție în cadrul Serviciului voluntar pentru situații de urgență (S.V.S.U.), iar ulterior a fost încadrată în funcția contractuală de șef serviciu S.V.S.U.

PEARCU DUMITRU, fost Primar al Com. Tomșani, Jud. Vâlcea - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de primar, având un interes personal de natură patrimonială, a semnat o autorizație de construire pentru imobilul pe care îl deține în comuna Tomșani, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr.161/2003.

RUSU EMILIAN, fost Primar al Com. Dănești, Jud. Gorj - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat o serie de înscrisuri referitoare la eliberarea unor documente pentru copiii săi, încălcând astfel prevederile art. 70, art.71 și art.76 din Legea nr.161/2003.

LULCIUC ADRIAN RĂZVAN, Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Timișoara - INCOMPATIBILITATE

In perioada exercitării mandatului 2016-2020 de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut calitatea de asociat, a încheiat la data de 22 aprilie 2020, 3 contracte de furnizare produse (achiziții directe – facturi fiscale în valoare totală de 73.780 Lei), cu diverse societăți înființate ori aflate în subordinea/sub autoritatea C.L. al Mun.Timișoara, încălcând astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

STAN LINICA, Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Mangalia - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică. Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administrator. Prin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin.(1), lit. a), b) și f) din O.U.G. nr. 57/2019.

DINU IOANA RALUCA, Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Bacău și fost Director medical – membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Bacău - INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 februarie 2017 – 26 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de Director medical – membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Bacău și funcția de membru în organul de conducere al unui partid politic, încălcând astfel prevederile art. 181, alin. (9) și art. 178, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 95/2006.

PREDEȘEL NICOLAE, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Mogoșoaia, Jud. Ilfov - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea a 3 Hotărâri ale C.L. al Com. Mogoșoaia privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea parcelelor din teren extravilan în teren intravilan în Sectorul Zero - comuna Mogoșoaia, demers care a creat un avantaj patrimonial pentru fratele acestuia care la momentul adoptării Hotărârilor deținea terenuri aflate în extravilanul comunei Mogoșoaia..

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 și prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) și alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019.

FEIER IOAN, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Hodac, Jud. Mureș - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. Hodac din 17 februarie și 15 aprilie 2020 care au creat premisele juridice necesare încheierii unui contract de închiriere între Primăria Comunei Hodac și asociația în cadrul căreia fratele acestuia deține funcția de secretar și calitatea de membru în Consiliul director.

Totodată, în ședințele C.L. Hodac din 17 noiembrie 2020 și 16 februarie 2021 a participat la luarea unor decizii ce au adus un beneficiu fratelui său cu referire la contractul menționat anterior.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) și alin. (2) – (4) din O.U.G. nr. 57/2019.

TRIȘCA IONEL, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Grindu, Jud. Tulcea - SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către TRIȘCA IONEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de consilier local, a luat parte la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale Consiliului Local al comunei Grindu ce au produs un folos patrimonial pentru o asociație în cadrul căreia acesta are calitatea de membru fondator, respectiv pentru o societate în cadrul căreia obține venituri în calitate de salariat.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. DOSARU ELENA IULIANA și VINTILĂ DUMITRU nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitateconflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 14 aleși locali, după cum urmează:

,

Vicepreședinte al C.J. Timiș  și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Com. Moșnița Nouă, Jud. Timiș

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al Com. Moșnița Nouă privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  prin care se aprobă introducerea în intravilanul extins al localității a unei suprafețe de teren aflat în proprietatea societății în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, producându-se astfel un folos patrimonial pentru sine,  respectiv pentru societate.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 și art. 228, alin. (1), lit. c)  din O.U.G. nr. 57/2019.

DOSARU ELENA IULIANA,

Consilier județean în cadrul C.J. Prahova

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 octombrie 2020 – 17 iunie 2022   întrucât a deținut și exercitat simultan cu funcția de consilier județean și  funcția de membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale de interes local,  încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 227, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

Primar al Com. Lupac, Jud. Caraș-Severin

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

În perioada exercitării mandatului de primar, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la emiterea și adoptarea  unor acte administrative privind asociația în cadrul căreia deținea calitatea de președinte, încălcând astfel prevederile art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către VLASICI MARIAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit acte privind asociația sportivă în cadrul căreia a deținut calitatea de președinte.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către persoana evaluată a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Lupac, funcția de președinte deținută în cadrul asociației.

VINTILĂ DUMITRU,

Primar al Com. Drăgușeni, Jud. Galați

INCOMPATIBILITATE, CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai 2018 – 08 mai 2021, întrucât a  exercitat simultan cu funcția de primar și o funcție contractuală în cadrul Primăriei Comunei Drăgușeni, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, în calitate de primar a semnat acte administrative aferente unui proiect derulat de Primăria Drăgușeni, în cadrul căruia a deținut o funcție contractuală în perioada 10 mai 2018 – 08 mai 2021, producând un folos material pentru sine. Persoana evaluată a încălcat astfel și prevederile art. 70, art. 71 și art. 76, alin. (1)  din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către  VINTILĂ DUMITRU a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar a semnat la data de 09 mai 2018 contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Drăgușeni, reprezentată legal de primar în calitate de angajator și VINTILĂ DUMITRU în calitate de angajat, pe o funcție contractuală în cadrul primăriei.

BOAMBEȘ DANIEL,

Primar al Com. Constantin Daicoviciu, Jud.  Caraș-Severin

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

În calitate de primar a semnat dispoziția din  data de 15 septembrie 2020 privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu, încălcând astfel prevederile art. 70 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către BOAMBEȘ DANIEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu.

STOICA GABRIEL,

Primar al Com. Sălcioara, Jud. Ialomița

SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, jud. Ialomița cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către STOICA GABRIEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2016-2020 a semnat o serie de acte administrative în urma cărora sora acestuia a fost numită într-o funcție contractuală de execuție în cadrul Serviciului voluntar pentru situații de urgență (S.V.S.U.), iar ulterior a fost încadrată în funcția contractuală de șef serviciu S.V.S.U.

PEARCU DUMITRU,

fost Primar al Com. Tomșani, Jud. Vâlcea

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.