Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANI dă un nou tun - Mai multe persoane, în stare de incompatibilitate și conflict de interese

romaniatv.net
ani sigla

Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 16 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

MAGHIARI MARIUS,

Fost funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 465.507,27 Lei (echivalentul sumei de 106.554 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către MAGHIARI MARIUS, în perioada exercitării funcției publice cu statut special (polițist).

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel  București , în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către  MAGHIARI MARIUS.

ZAHARIA LIVIU,

fost Primar al Comunei Stănilești, Județul Vaslui

CONFLICT DE INTERESE ADMINSITRATIV

În calitate de primar a emis acte administrative care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial, pentru sine și pentru fiul său, încălcând prevederile art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003,  art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.

GROZA RAUL GICU,

Viceprimar al Comunei Moneasa, Județul Arad

INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 iunie 2016 – 29 octombrie 2020, a exercitat simultan funcția de viceprimar al comunei Moneasa și calitatea de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit d) din Legea nr. 161/2003.

MEȘCA DARIUS DUMITRU,

fost Consilier județean în cadrul C.J  Prahova

INCOMPATIBILITATE

În perioada deținerii mandatului de consilier județean 2016 – 2020, a exercitat simultan și funcția de membru, respectiv  pe cea de director și ulterior, de director general, în cadrul a două societăți de interes național care au sediul sau filiale în unitatea administrativ-teritorială Ploiești, Prahova, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

SZTRANYAK MELINDA,

Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Izvoru Crișului, Judeţul Cluj

INCOMPATIBILITATE

În perioada deţinerii mandatului de consilier local 2016 – 2020, soțul persoanei evaluate, în calitate de titular Întreprindere Individuală, a încheiat 5 contracte de prestări servicii în perioada 2018 – 2020 cu Primăria comunei Izvoru Crișului, fiind astfel încălcate prevederile art. 90 din Legea 161/2003.

ALEXA MITICĂ,

fost Consilier local în cadrul  C.L. Țibana, Județul Iași

INCOMPATIBILITATE

În perioada 23 iunie 2016 – 15 octombrie 2020, ALEXA MITICĂ a exercitat simultan atât funcția de consilier local cât și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit c) din Legea nr. 161/2003.

HARAS IULIANA,

fost Consilier local în cadrul C.L. Sinești, Județul Ialomița

INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, soțul persoanei evaluate, în calitate de persoană fizică autorizată,  a încheiat un contract de prestări servicii în valoare de 3.000 Lei cu Școala Gimnazială Sinești, instituție aflată în subordinea  C.L., încălcând astfel prevederile art. 90, alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

RĂDULESCU FLORIN,

fost Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Onești, Județul Bacău

CONFLICT DE INTERESE ADMINSITRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local (mandatul 2016 - 2020), a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Onești din data de 29 noiembrie 2018 privind darea în administrare a unor bunuri imobile către Clubul Sportiv Școlar Onești (la care a deținut în perioada respectivă funcția de director și profesor pe catedra de educație fizică și sport – fotbal), în temeiul căreia clubul sportiv a primit în administrare, pe o perioadă de 10 ani, o sală de sport în baza Contractului încheiat la data de 19 decembrie 2018 între Municipiul Onești și Club.

 

În exercitarea calității de consilier local în mandatul 2016 - 2020, a votat în mod favorabil pentru adoptarea Hotărârii  C.L. privind darea în administrare a unor bunuri imobile către Clubul Sportiv Școlar Onești, unde acesta deținea calitatea de   director, respectiv cea de profesor în cadrul catedrei de educație fizică și sport. În temeiul Hotărârii C.L., Clubul Sportiv Școlar Onești a primit în administrare, pe o perioadă de 10 ani, o sală de sport, în baza unui contract  încheiat între Municipiul Onești și Club.

 

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001 și ale art. 75, alin. (1), lit. b) și e) și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

DAN DANIEL,

Secretar al Județului Hunedoara din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara

CONFLICT DE INTERESE ADMINSITRATIV

În calitate de funcționar public în cadrul C.J Hunedoara, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la luarea deciziei privind aprobarea componenței comisiilor de evaluare anuală a managementului Teatrului de Artă Deva și a Teatrului Dramatic ”Ion D.Sîrbu” Petroșani, comisii din care a facut parte în calitate de membru.

 

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 188/1999 (prevederi aplicabile până la data de 05.07.2019, data intrării în vigoare a Codului administrativ).

 

 

BUZICĂ ADRIAN,

Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Poliția Municipiului Mangalia

INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 decembrie 2017 – 06 mai 2020, BUZICĂ ADRIAN a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special  de agent de poliție rutieră și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special.

 

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

IONESCU SORIN,

Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța

INCOMPATIBILITATE

În perioada 28 august 2008 – 04 martie 2020, a exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de agent de poliție rutieră și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special.

 

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

BADEA ANDREI MARIAN,

Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Poliția Municipiului Mangalia

INCOMPATIBILITATE

În perioada 15 ianuarie 2019 – 01 martie 2020, a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de agent de poliție rutieră și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special

 

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

STAN VIRGIL,

Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Constanța – Poliția oraș Medgidia

INCOMPATIBILITATE

În perioada 10 aprilie 2017 – 01 mai 2020, a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de agent de poliție rutieră și funcții contractuale în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special.

 

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 96, alin.(1) din Legea nr.161/2003, coroborate cu prevederile art. 462 din Ordonanţă de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, prevederile  art. 45, alin. (1), lit. i)  din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și prevederile art. 23, alin. (6) și (7) Secțiunea a 2-a din Ordonanța  de  Urgență  a  Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

FLOREA DANIEL,

Polițist local - Șef Birou Evidența Persoanelor în cadrul Poliției Locale a Municipiului Ploiești

INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 02 aprilie 2019, FLOREA DANIEL exercită simultan cu funcția publică de conducere de șef Birou Evidența Persoanelor și calitatea de membru  al Comisiei pentru administrație publică și ordine publică din cadrul Consiliului Economic și Social (instituție publică), încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

MIHEȘTEAN MIRCEA-IOAN, Funcționar public în cadrul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragerea de Investiții ș Promovare a Exportului Cluj Napoca

CONFLICT DE INTERESE ADMINSITRATIV

În exercitarea funcției publice de director executiv în care a fost numit temporar și ulterior prin delegare, din funcția de execuție deținută în cadrul A.Î.M.M.A.I.P.E. Cluj Napoca, a luat decizia de a semna actele administrative în baza cărora s-a organizat și desfășurat concursul de promovare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de șef serviciu în cadrul Serviciului Politici Implementare Programe pentru IMM din data de 21 decembrie 2020, în urma căruia a fost promovat din funcția publică de execuție deținută, în funcția de șef serviciu.

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) și din Legea nr. 161/2003.

STĂNCULESCU ANIȘOARA, Funcționar public în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului

INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 04 octombrie 2020, deține simultan cu funcția publică în cadrul A.N.P.M. și calitatea de președinte interimar al unui partid politic, încălcând astfel prevederile art. 91, alin. (3), teza I și prevederile art. 98, alin. (2) și din Legea nr. 161/2003.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ALEXA MITICĂ și MEȘCA DARIUS DUMITRU nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.