ANI: Grefieră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, AVERE NEJUSTIFICATĂ

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-07-2016

Actualizat: 07-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: morganmckinley.co.uk

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat o diferenţă de peste 530.000 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de o grefieră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în perioada 2004 - 2010, potrivit unui comunicat de presă.

Victor Ponta, ATAC la adresa noului ministru al Educației. Reacția lui Mircea Dumitru

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Violeta Elena Oşoianu, grefieră la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce a constatat o diferenţă de 531.954 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de aceasta, se arată în comunicat.

Averea nejustificată a fost constatată pentru perioada 24 octombrie 2004 - 31 decembrie 2010.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri