C. E.GRAN S.A., precum și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul ENACHE D. DUMITRU-DAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ. El a demisionat din funcţie pe 7 februarie, acuzând probleme de sănătate.
Astfel, ENACHE DUMITRU-DAN a încălcat dispozițiile art. 84), alin. (1), lit. c) și g) şi alin. (2) din Legea nr.161/2003, potrivit cărora „Funcția de secretar de stat este incompatibilă cu: […] funcţia de […] administrator, membru al consiliului de administraţie […] la societăţile comerciale […] calitatea de comerciant persoană fizică. Funcţia de secretar de stat […] sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. b) - i)”, se arată într-un comunicat ANI.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.