Furnizarea de informaţii privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă la produsele alimentare neambalate este prevăzută într-un ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), publicat în Monitorul Oficial, a anunţat luni autoritatea de protecţie a consumatorilor, conform agerpres.
"Pe data de 14 iunie 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 163 din 03.06.2021 pentru furnizarea de informaţii privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă la produsele alimentare neambalate. Ordinul prevede ca, începând din această dată, produsele alimentare nepreambalate să fie însoţite, la vânzare, în mod obligatoriu, de informaţii privind prezenţa substanţelor sau a produselor care pot cauza alergii sau intoleranţă", se menţionează în comunicat.
Astfel, potrivit ANPC, informaţiile trebuie să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a produselor alimentare nepreambalate sau, în cazul comercializării la distanţă, înaintea achiziţionării acestora.
De asemenea, informaţiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice.
"Nu în ultimul rând, ordinul arată că, pentru produsele alimentare nepreambalate oferite spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanţă, informaţiile privind substanţele/produsele care pot cauza alergii sau intoleranţă figurează pe suportul de vânzare la distanţă, pe eticheta de preţ sau ambalajul de transport, precum şi în orice material informativ", se mai spune în comunicat.
ANPC va informa consumatorii referitor la prezenţa factorilor alergeni în produsele alimentare neambalate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.292
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
1.292

1.641
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
1.641

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

42
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
42

32
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
32

1.974
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
1.974

29
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
29

3.058
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
3.058

63
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
63

49
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
49

64
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
64

21
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere
21

37
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
37
















Comentează