Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANRE nu a primit documentele necesare de la Primăria Bucureşti pentru a acorda Termoenergetica licenţă de furnizare

wikipedia
anre

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu a primit documentele necesare de la Primăria Bucureşti pentru a acorda Termoenergetica licenţă de furnizare, a declarat vineri preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, care subliniază că trebuie parcursă o procedură la Primărie, potrivit news.ro.

"În legătură cu Termoenergetica, pentru că e de actualitate subiectul, am primit o parte dintre documente. Nu am primit încă ceea ce a hotărât Consiliul General pentru a putea să dăm licenţă acestei noi societăţi. Înţeleg că e o procedură acolo, la Primărie, care trebuie parcursă. Hotărârea trebuie transmisă Prefecturii, Prefectura trebuie să spună dacă e în regulă sau nu. După care vin documentele la noi. Suntem pregătiţi ca în momentul în care ajung toate documentele la noi, a doua zi să dăm licenţă şi relaţia dintre Elcen şi Termoenergetica să fie o relaţie comercială în condiţiile legii", a declarat vineri preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriţă, în cadrul conferinţei Focus-Energetic.ro.

Citește și: Florin Iordache: Nu ne este rușine cu Viorica Dăncilă! O să vedeți în turul doi ce figură frumoasă va face

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi, după mai mult de două ore de dezbateri, delegarea activităţii de termoficare către compania municipală Termoenergetica. Şi angajaţii RADET, regie intrată în faliment, vor fi preluaţi.

”Vorbim de o preluare a tuturor angajaţilor, de o delegare a serviciului de termoficare, reţeaua şi tot ce ţine de funcţionare sunt transferate către Termoenergetica”, a declarat administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu.

Primăria Capitalei va cumpăra, prin compania Termoenergetica, energie termică pentru zonele Colentina, Fundeni, Pipera şi Aviaţiei de la alţi furnizori în afară de ELCEN.

Elcen a anunţat că deschiderea procedurii de faliment a RADET nu va determina sistarea furnizării energiei termice de către Elcen, atâta timp cât plata acesteia va fi asigurată de Primăria Municipiului Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.